Violența în familie, în atenția autorităților: măsuri extinse de protecție și monitorizare electronică pentru agresori

Pe parcursul anului 2025, Biroul de Probațiune Strășeni, circumscripția Călărași, a desfășurat un șir de activități orientate spre prevenirea și combaterea violenței în familie. Acestea au inclus sesiuni de informare, flashmoburi și distribuirea pliantelor cu conținut informativ, acțiuni realizate în parteneriat cu alte instituții și organizații din comunitate.

„Violența în familie rămâne una dintre cele mai grave probleme sociale, cu efecte profunde atât asupra victimelor, cât și asupra copiilor și întregii comunități. Traumele fizice și psihologice generate de acest fenomen subminează valorile unei familii funcționale și impun intervenții prompte și coordonate din partea tuturor actorilor comunitari”, a subliniat Natalia Eni, șefa Serviciului Programe probaționale, minori și activități presentențiale la Biroul de Probațiune Strășeni, circumscripția Călărași.

Potrivit ei, un element esențial al protecției victimelor îl constituie aplicarea măsurilor restrictive față de agresori. În cazurile în care victimele solicită ajutor, pe lângă măsurile de protecție prevăzute de lege, agresorilor li se aplică monitorizarea electronică. „În 2025 au fost instalate 23 de echipamente de monitorizare electronică, în baza ordonanțelor de protecție emise de instanțele de judecată. Aceste măsuri au contribuit la sporirea siguranței victimelor și a copiilor acestora, agresorii fiind supravegheați prin sisteme GPS”, a mai adăugat Natalia Eni.

„Până în prezent, termenul măsurilor de protecție era de trei luni, cu posibilitatea de prelungire. În contextul alinierii la prevederile Convenției de la Istanbul și al necesității sporirii protecției victimelor, legislația a fost modificată. Astfel, noua lege privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie va intra în vigoare în noua redacție din data de 14 februarie 2026. Și conform noilor prevederi, măsurile de protecție vor putea fi aplicate pe un termen de până la șase luni, cu posibilitatea de prelungire de către instanța de judecată, la cererea repetată a victimei, în cazul comiterii unor noi fapte de violență sau al nerespectării condițiilor stabilite prin ordonanța de protecție.”

„Este esențial ca întreaga comunitate să conștientizeze faptul că violența în familie distruge, nu unește, iar fiecare caz trebuie raportat organelor de poliție. Doar prin implicare colectivă și reacție promptă poate fi asigurată protecția reală a victimelor și prevenirea recidivei”, a conchis Natalia Eni.

Natalia Junghietu 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *