Roaming ca acasă: Moldova intră oficial în spațiul digital european
Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii Republicii Moldova vor putea utiliza telefonul mobil în statele Uniunii Europene la aceleași tarife ca acasă. Moldova a intrat oficial în spațiul european al serviciilor de roaming reglementat „Roam Like at Home”, ceea ce înseamnă eliminarea completă a suprataxelor pentru apeluri, mesaje și internet mobil, scrie nordnews.md.
Decizia a fost adoptată de Comisia Europeană la 25 iulie 2025 și se aplică automat tuturor utilizatorilor de telefonie mobilă din Republica Moldova care călătoresc în UE. Astfel, moldovenii aflați peste hotare vor putea vorbi la telefon, trimite mesaje și utiliza datele mobile fără costuri suplimentare, exact ca pe teritoriul țării.
Regimul „Roam Like at Home” se aplică în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum și în Islanda, Liechtenstein și Norvegia. De asemenea, Ucraina a fost inclusă în același regim, iar cetățenii UE care călătoresc în Moldova și Ucraina vor beneficia, la rândul lor, de aceleași condiții avantajoase.
Pe lângă eliminarea tarifelor de roaming, noul regim garantează utilizatorilor aceeași calitate și viteză a rețelei mobile ca în țara de origine. Totodată, este asigurată apelarea gratuită a serviciilor de urgență, inclusiv numărul unic 112.
Pentru Republica Moldova, aderarea la „Roam Like at Home” reprezintă un pas concret de integrare în piața digitală europeană și o continuare firească a parcursului de apropiere de Uniunea Europeană. După reducerea semnificativă a tarifelor de roaming începând cu anul 2024, acest nou regim elimină complet diferențele de cost pentru utilizatorii de telefonie mobilă.
„Roam Like at Home” funcționează în Uniunea Europeană din anul 2017, iar regulamentul a fost consolidat în 2022 și extins pentru următorii zece ani. De la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina devin parte a acestui spațiu comun, oferind cetățenilor mai multă libertate de comunicare și costuri previzibile în timpul călătoriilor.
Regatul Unit nu mai face parte din acest sistem, însă unii operatori mențin oferte comerciale similare pentru utilizatorii care călătoresc în această țară.
Expresul



Lasă un răspuns