Peste două milioane de apeluri la 112 în 2025. Majoritatea solicitărilor au vizat urgențe medicale

Imagine: Serviciul 112

Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 a înregistrat, în anul 2025, peste două milioane de apeluri, cu mai mult de 200 de mii mai puține comparativ cu anul precedent. Potrivit instituției, 754.131 dintre acestea au fost clasificate drept non-urgente, ceea ce continuă să pună presiune pe activitatea operatorilor.

În medie, zilnic au fost preluate aproximativ 6.355 de apeluri. Cele mai multe solicitări au vizat urgențele medicale, care au reprezentat peste 70% din total. Printre cele mai frecvente cazuri se numără hipertensiunea arterială, cu peste 154 de mii de apeluri, urmate de afecțiuni medicale nediagnosticate, raportate în peste 106 mii de situații. Totodată, aproximativ 100 de mii de apeluri au fost legate de urgențe pediatrice, în special copii bolnavi.

În ceea ce privește siguranța publică, poliția a intervenit în peste 26% din cazuri. Cele mai multe solicitări au vizat amenințări la adresa vieții și sănătății persoanelor, fiind înregistrate peste 135 de mii de apeluri. De asemenea, incidentele din trafic s-au numărat printre principalele motive de apel, cu peste 87 de mii de solicitări. Alte situații raportate au inclus urgențe patrimoniale, în peste 31 de mii de cazuri, precum și conflicte în familie sau asupra minorilor, care au generat peste 12 mii de apeluri.

Municipiul Chișinău continuă să genereze cel mai mare volum de apeluri, reprezentând aproape o treime din totalul național, urmat de Bălți (4,88%), Orhei (1,35%), Soroca (1,18%), Ungheni (1,10%), Cahul (1,09%), Comrat (0,89%), Edineț (0,82%), Drochia (0,72%) și Fălești (0,70%).

Reprezentanții Serviciului 112 reamintesc cetățenilor importanța utilizării responsabile a numărului de urgență și îndeamnă populația să apeleze acest serviciu doar în situații reale de pericol, pentru a permite intervenția rapidă acolo unde este cu adevărat nevoie.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *