Comunitatea ungheneană a dăruit un strop de speranță copiilor de la Centrul „Curcubeul Speranței”

Brunch-ul caritabil „Brunch-ul inimilor deschise”

O acțiune caritabilă dedicată copiilor din Centrul de plasament temporar „Curcubeul Speranței” din Vadul lui Vodă, municipiul Chișinău, a reușit să adune oameni cu suflet mare din Ungheni. Inițiativa aparține Doinei Gaitur și Dianei Pereșcailov, două tinere din Ungheni, care au demonstrat prin fapte concrete că solidaritatea, empatia și implicarea comunitară pot transforma gesturile simple în momente de bucurie autentică pentru copiii aflați în situații vulnerabile.

„Am luat legătura cu agenții economici, le-am prezentat inițiativa și scopul acestei acțiuni, iar deschiderea lor a fost una impresionantă. Mulți nu doar că au răspuns apelului, ci au venit din proprie inițiativă cu propuneri de a dona fie produse, fie resurse financiare. Este îmbucurător și faptul că unii agenți economici ne-au contactat singuri pentru a-și oferi sprijinul”, povestește Doina.

Pe lângă donații, Doina Gaitur, aceasta fiind social media manager, și Diana Pereșcailov, fiind influencer, au organizat pe 14 decembrie brunch-ul caritabil „Brunch-ul inimilor deschise”, în cadrul căruia au discutat, într-un cadru prietenos, despre promovarea în mediul online și depășirea blocajelor legate de vizibilitatea pe rețelele sociale.

De menționat că organizatoarele au ținut legătura permanent cu centrul de plasament, perioadă în care s-a desfășurat colectarea fondurilor. Anterior, acestea au primit o listă cu necesitățile copiilor, listă scrisă chiar de copii.

Pe 20 decembrie, de dimineață, echipa a pornit spre Chișinău. Fiecărui copil i-a fost pregătit un pachet individual, care a inclus încălțăminte nouă, articole vestimentare, lenjerie de corp, ștrampi și ciorapi și alte lucruri extrem de necesare unui copil. Odată cu pachetul, copiii au primit și un balon personalizat, cu numele său, un gest care a adus multă bucurie.

Aceștia au prezentat un mic program artistic, au recitat poezii și au cântat colinde.

În cele câteva ore petrecute acolo, echipa a realizat mai multe activități: băieții au jucat fotbal cu bărbații din echipă, au discutat despre sport și au planificat deja ce vor face la următoarea vizită. Fetele au arătat camerele lor, apoi au preparat ceai din cătină, au mâncat tort și fructe și au discutat despre valori.

În total, în centru se află 24 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani, dintre care cinci sunt în proces de adopție. Potrivit Doinei Gaitur, în cele două săptămâni s-au colectat 24.000 de lei, precum și donații sub formă de haine, încălțăminte, produse de igienă, rechizite și alte bunuri. De asemenea, au fost donate produse apicole și suc de cătină.

„Pentru mine, această acțiune a însemnat mult mai mult decât o inițiativă caritabilă, iar aceasta a fost posibilă datorită oamenilor care au ales să se implice. Fiecare donație sau gest de susținere a contat enorm. Am simțit o solidaritate reală din partea antreprenorilor din Ungheni, a celor din diasporă și a celor care ni s-au alăturat din Chișinău. Împreună am reușit să oferim copiilor nu doar lucruri necesare, ci și sentimentul că sunt sprijiniți și nu sunt singuri. Pentru noi, acesta este cel mai valoros rezultat”, a punctat la final Doina Gaitur.

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *