Caviar, parfumuri și conserve din ficat de pește, depistate ilegal într-un microbuz la Sculeni
Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal continuă acțiunile de control pe traseele naționale, în linia a doua de control vamal, în vederea prevenirii și combaterii transportului ilegal de mărfuri.
Un caz relevant a fost documentat pe traseul R1, în localitatea Sculeni, raionul Ungheni, unde ofițerii Echipelor Mobile au supus controlului un microbuz de model Mercedes Sprinter, condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, cetățean al Republicii Moldova.
În urma verificărilor, în unitatea de transport au fost depistate 14,5 kg de substanță de culoare neagră, susceptibilă a fi caviar, precum și parfumuri și conserve din ficat de pește (ficat de cod). Toate bunurile erau nedeclarate autorității vamale și erau transportate în lipsa documentelor care să confirme proveniența legală și/sau vamală.
Pe lângă acest caz, Serviciul Vamal anunță că, în cadrul altor acțiuni de control desfășurate pe teritoriul țării, au mai fost documentate încă două situații de transport ilegal de mărfuri. Astfel, în raionul Soroca, au fost depistate 201 kg de polen natural de albine uscat și granulat, transportat fără acte de proveniență, iar în raionul Briceni, în conlucrare cu angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au fost identificate bunuri diverse, inclusiv tehnică de uz casnic, vopsea și piese auto, de asemenea nedeclarate.
În toate cazurile, mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele implicate riscă sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.
Expresul



Lasă un răspuns