Armă și muniții depistate într-un automobil la PTF Sculeni

Imagine: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul punctului de trecere a frontierei Sculeni, în comun cu funcționarii vamali, au depistat o armă și muniții într-un automobil care se îndrepta spre ieșirea din Republica Moldova.

Incidentul a avut loc în timpul controlului unui autoturism de model Lexus NX200, condus de un nerezident în vârstă de 45 de ani. Potrivit declarațiilor acestuia, destinația finală era Turcia, iar șoferul a comunicat că nu transportă bunuri sau obiecte pasibile declarării.

În urma verificărilor fizice ale mijlocului de transport, în cotiera automobilului a fost descoperită o armă de model „Safari”, precum și 20 de cartușe de calibru 4 mm.

Arma și munițiile au fost ridicate de către autorități, iar cazul este documentat în continuare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale prevăzute de legislație.

Poliția de Frontieră recomandă tuturor călătorilor să se informeze din timp despre regulile de traversare a frontierei, pentru a evita sancțiunile și pentru a contribui la un control eficient și sigur.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *