Activitatea autogării de la Slavena – sub semnul întrebării
Activitatea autogării private „Autogara SLAVENA BTA 28”, amplasată pe strada Decebal 19/B din municipiul Ungheni, a intrat oficial sub semnul întrebării, după ce Consiliul Municipal Ungheni a decis suspendarea unei hotărâri anterioare care viza funcționarea acesteia.
Este vorba despre suspendarea Deciziei Consiliului Municipal Ungheni nr. 7/24 din 27 septembrie 2024, „Cu privire la examinarea scrisorii administratorului SA „Baza de Transport Auto nr. 28””, care permitea desfășurarea activității autogării de pe str. Decebal 19/B. Suspendarea rămâne valabilă până la îndeplinirea tuturor condițiilor legale obligatorii, precum și până la conformarea urbanistică și tehnică a obiectivului.
Decizia a fost luată în ședința din 29 ianuarie 2026, ca urmare a constatării mai multor nereguli legale, urbanistice și de siguranță rutieră.
Autoritățile locale susțin că hotărârea a fost adoptată în urma unei analize detaliate a situației din teren și a cadrului normativ aplicabil, fiind constatată neîndeplinirea mai multor cerințe esențiale pentru funcționarea unei autogări.
Probleme de siguranță și capacitate
Potrivit constatărilor oficiale, autogara privată nu face față numărului mare de microbuze și autocare care o tranzitează. Acest lucru duce la aglomerări, considerate periculoase, și afectează siguranța circulației rutiere. În același timp, nu sunt asigurate trasee separate și sigure pentru pietoni și vehicule, iar amplasamentul nu este adaptat, din punct de vedere urbanistic, pentru a funcționa ca un nod important de transport.
Neconformități urbanistice
Un alt aspect esențial ține de regimul urbanistic al terenului pe care este amplasată autogara. Conform Planului Urbanistic General (PUG), terenul cu numărul cadastral indicat este încadrat în zona E – dotări comerciale și prestări servicii, fără ca funcțiunea de autogară să fie prevăzută pentru acest amplasament.
În plus, terenul pe care se află autogara, este destinat în Planul Urbanistic General pentru comerț și prestări servicii, iar funcționarea unei de autogări nu este prevăzută. Pentru ca autogara să funcționeze legal, este necesar să fie elaborat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care să demonstreze că activitatea poate fi integrată corect în oraș, inclusiv prin asigurarea accesului și ieșirii, a traseelor pentru vehicule și pietoni, a parcărilor, a peroanelor și zonelor de îmbarcare-debarcare, organizarea circulației și siguranța călătorilor.
Imediat ce Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat va emite avizul de legalitate asupra deciziei din 29 ianuarie 2026, vor fi transmise notificările necesare către Agenția Națională Transport Auto (ANTA), deținătorul gării și operatorii de transport de călători.
Ulterior finalizării tuturor demersurilor legale, unitățile de transport raional, interraional și interurban urmează să revină, cu pornirea și sosirea curselor, la Gara Auto de pe strada Feroviară din municipiul Ungheni.
Reacția Consiliului raional Ungheni
Situația a fost examinată și la nivel raional. La data de 28 ianuarie, în cadrul Consiliului raional Ungheni, a avut loc ședința Comisiei de transport auto de călători și bagaje și asigurarea securității circulației rutiere, care s-a autosesizat în urma reacțiilor și preocupărilor exprimate de cetățeni în spațiul public și în mediul online.
Modificarea punctului de îmbarcare și debarcare a pasagerilor, de la Gara Auto de pe str. Feroviară la autogara de pe str. Decebal 19/B, a generat aglomerări și ambuteiaje în zonă, afectând circulația rutieră și confortul locuitorilor.
La ședință au participat Vitalie Vrabie, primarul municipiului Ungheni și Lucian Manole, șeful-adjunct al Oficiului Cancelariei de Stat Ungheni. Discuțiile s-au axat pe impactul modificărilor asupra organizării traficului, securității circulației și desfășurării normale a transportului public de călători.
De notat că, începând cu anul 2024, conform prevederilor Codului transporturilor rutiere, Comisia de transport auto de călători și bagaje și asigurarea securității circulației rutiere a Consiliului raional Ungheni autorizează activitatea de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic raional și monitorizează desfășurarea acesteia.
În prezent, Comisia nu a reînnoit autorizațiile de transport pentru agenții transportatori raionali care au punctul de îmbarcare și debarcare la „Autogara Slavena”, deoarece este necesară mai întâi evaluarea impactului asupra organizării traficului și siguranței circulației rutiere.
Tatiana Tesliuc



Lasă un răspuns