Accident mortal la Mircești: un pieton a decedat după ce a fost lovit de un automobil
Un accident rutier soldat cu decesul unui pieton s-a produs aseară, 27 ianuarie, pe traseul G88 Ungheni – Cornești – Condrătești – Năpădeni, în apropierea satului Mircești.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliția din Ungheni, o tânără în vârstă de 22 de ani, aflată la volanul unui automobil de model Audi A6, a tamponat un pieton care se deplasa pe carosabil, în aceeași direcție de mers, la intrarea în localitate, dinspre Ungheni spre Cornești.
În urma impactului, pietonul – un bărbat în vârstă de 48 de ani – a decedat pe loc, înainte de sosirea echipajului de ambulanță.
Șoferița a fost testată alcoolscopic, rezultatul indicând lipsa alcoolului în aerul expirat.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.
Expresul



Lasă un răspuns