Tuzara își întărește reziliența la schimbările climatice cu sprijinul Suediei, Norvegiei și PNUD

Imagine: PNUD Moldova

Comuna Tuzara se numără printre localitățile din raionul Călărași care resimt cel mai acut efectele schimbărilor climatice. Amplasată la o altitudine mai înaltă, localitatea – împreună cu Seliștea Nouă și Novaci – este printre primele afectate atunci când vin ninsorile, lapovița, seceta sau incendiile de vegetație. Iar în 2025, Tuzara a fost chiar în fruntea raionului la numărul de incendii, multe izbucnite pe terenuri agricole lăsate în paragină, se menționează într-un comunicat.

În acest context, primăria Tuzara a fost dotată, în cadrul proiectului „Comunități reziliente prin abilitarea femeilor”, implementat de PNUD cu sprijinul Suediei și Norvegiei, cu un tractor multifuncțional și un pachet complet de echipamente: remorcă, lamă de deszăpezire, tocător pentru masă vegetală și o cisternă cu pompă antiincendiu.

„Noua tehnică primită recent ne oferă, în sfârșit, posibilitatea de a acționa la timp, din cauza poziționării noastre, noi suntem primii care ne confruntăm cu ninsori, lapoviță sau secetă. Cu acest utilaj putem interveni prompt pentru a înlătura consecințele calamităților și pentru a ajuta oamenii atunci când au nevoie” a spus Ion Rîpă, primarul comunei Tuzara.

Deocamdată, primăria nu are un specialist angajat pentru operarea utilajelor, astfel că, deseori, după programul de lucru, primarul însuși este cel care urcă în tractor și merge acolo unde este nevoie. În ultimele săptămâni, utilajul a fost folosit atât în zonele cu risc de incendiu, cât și pentru intervenții punctuale în gospodăriile persoanelor vulnerabile.

„Am intervenit recent la o femeie în etate, singură, care avea grădina neprelucrată de ani buni. Pentru astfel de cazuri a fost gândită tehnica: să putem ajuta oamenii în mod real”, spune primarul.

Incendiile – gestionate mai eficient

Anul trecut, pompierii și voluntarii din localitate intervenau aproape săptămânal pentru a stinge focurile de vegetație. Odată cu achiziționarea tocătorului, au putut fi create fâșii de protecție între terenurile agricole abandonate și pădure, reducând riscul ca incendiile să se extindă spre gospodării.

Totodată, cisterna va fi utilă nu doar pentru stingerea focarelor, ci și pentru distribuirea apei în perioadele de secetă. Grădinița din Novaci, care nu este încă conectată la o rețea de apă, va putea beneficia temporar de aprovizionare.

Drumurile vor fi curățate mai rapid iarna, spațiile verzi vor putea fi irigate în perioadele de secetă, iar lucrările de salubrizare vor deveni mai eficiente. Primăria mai planifică utilizarea utilajelor și pentru întreținerea celor peste 60 de hectare de păduri nou plantate în ultimii doi ani, inclusiv pe terenurile transformate din foste gunoiști neautorizate.

„Oamenii sunt mulțumiți. Ei sunt oameni simpli, de la sat, și vor fapte – drumuri curățate, ajutor la timp, sprijin pentru mame și vârstnici”, adaugă primarul.

Tot cu sprijinul PNUD, Suediei și Norvegiei, la Casa de Cultură din Ciorești, raionul Nisporeni va fi instalat un sistem fotovoltaic de 21 kW, precum și un set de aparate de aer condiționat eficiente, utilizate pentru încălzire și răcire. Intervenția va aduce economii anuale de peste 22 MWh și reduce emisiile cu 9,8 tone de CO2. La Cișmichioi, UTA Găgăuzia, aerul condiționat eficient instalat în Casa de Cultură asigură confort în cele mai frecventate încăperi, inclusiv în sala de concerte de 500 de locuri. În 2026, localitatea va beneficia și de un sistem fotovoltaic de 10,5 kW, care va contribui la reducerea suplimentară a emisiilor și la creșterea independenței energetice.

Tuzara, Ciorești și Cișmichioi arată că investițiile în tehnică multifuncțională, energie verde și gestionarea responsabilă a resurselor naturale schimbă comunitățile în bine. Cu sprijinul PNUD și al partenerilor săi, autoritățile locale devin mai pregătite pentru fenomene meteo extreme – cu beneficii directe pentru mii de oameni.

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *