„Terenul Generațiilor” a prins viață la Costuleni
La Costuleni a fost finalizat cu proiectul „Terenul Generațiilor – Mișcăm comunitatea, nu doar picioarele”, o inițiativă care a transformat un spațiu public nevalorificat într-o zonă modernă, sigură și prietenoasă pentru toate vârstele.
Proiectul a fost implementat de AO „Asociația Băștinașilor din Costuleni – Cu Drag pentru Acasă”, în parteneriat cu Primăria Costuleni, în cadrul programului „Consolidarea coeziunii sociale prin participare incluzivă și cetățeni implicați”, derulat de PNUD Moldova cu sprijinul Guvernului Elveției și al Alianței Asociațiilor de Băștinași din Moldova.
Inițiativa a avut drept scop crearea unui spațiu accesibil și incluziv, care să încurajeze un mod de viață activ, să stimuleze interacțiunea între generații și să implice locuitorii în dezvoltarea localității. În urma proiectului, terenul a fost complet amenajat și dotat cu două aparate de fitness, o masă de tenis în aer liber, un complex de joacă pentru copiii cu vârsta între 3 și 10 ani, șase urne pentru gunoi și 85 de metri de pavaj. Totodată, a fost instalat iluminat solar pentru a oferi un plus de siguranță pe timp de seară, iar comunitatea s-a implicat activ în lucrări și în mobilizarea voluntarilor. Finalul proiectului a fost marcat printr-un eveniment de plantare a 50 de arbori de talie înaltă, menit să ofere mai mult verde și confort spațiului.
„Mă bucură foarte mult că locuitorii satului au început să perceapă faptul că participarea activă și colaborarea dintre localnici, diaspora și administrația publică pot genera rezultate durabile și vizibile pentru întreaga comunitate.”, a subliniat Tatiana Clopot, directoare executivă a AO „Asociația Băștinașilor din Costuleni – Cu Drag pentru Acasă”.
La rându-i, primarul satului, Andrei Rudicov, susține că administrația publică locală va continua să sprijine inițiativele comunitare. „Împreună pot fi făcute lucruri mărețe, care să facă din localitatea noastră una mai frumoasă și mai atractivă”, a subliniat dânsul.
Proiectul a fost realizat datorită contribuțiilor financiare oferite de parteneri și de localnici: 9000 de dolari au fost alocați de PNUD Moldova și Guvernul Elveției, 2803 dolari au provenit din cofinanțarea Primăriei Costuleni, iar 2349 de dolari au fost acoperiți de contribuțiile comunitare.
„Prin instalarea echipamentelor sportive, amenajarea terenului și organizarea activităților participative — inclusiv plantarea arborilor de talie înaltă — proiectul a reușit să conecteze generațiile între ele și să consolideze sentimentul de apartenență la comunitate”, a conchis Tatiana Clopot.
Natalia Junghietu



Lasă un răspuns