Sprijin și servicii extinse pentru persoanele cu dizabilități din raionul Ungheni

Imagine simbol: www.aradon.ro

Pe 3 decembrie, anual, este marcată Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, zi dedicată promovării drepturilor, demnității și incluziunii sociale. În acest context, specialiștii de la Structura Teritorială de Asistență Socială (STAS) Ungheni din cadrul Agenției Teritoriale de Asistență Socială (ATAS) Centru – Vest, cu sprijinul a doi agenți economici din municipiul Ungheni, au organizat o acțiune de solidaritate și susținere pentru persoanele aflate în situații de vulnerabilitate.

Datorită generozității agenților economici, au fost donate 1500 kg de cărbuni pentru trei familii care au în îngrijire persoane aflate în scaun rulant sau imobilizate la pat. De asemenea, a fost oferit un ajutor financiar în valoare de 2000 de lei pentru doi frați cu dizabilități de vedere. „Sprijinul oferit reprezintă un exemplu de responsabilitate socială și empatie, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor noștri”, spune Galina Castraveț, specialistă principală din cadrul Direcției Protecției Persoanelor în Vârstă și a Persoanelor cu Dizabilități a STAS Ungheni.

„Toate aceste suporturi au fost acordate personal de către agenții economici, la fața locului, în gospodăria beneficiarilor, în prezența specialiștilor. Cel mai îmbucurător este faptul că nu ne-am așteptat să fie atât de receptivi și solidari față de persoanele care au cea mai mare nevoie de ajutor”, a completat și Constantin Potlog, șeful Structurii Teritoriale de Asistență Socială Ungheni.

Situația persoanelor cu dizabilități în raionul Ungheni

Potrivit datelor oferite de către angajații STAS Ungheni, în raionul Ungheni sunt înregistrate în total 5051 persoane cu dizabilități, dintre care 928 cu dizabilități severe, 3012 cu dizabilități accentuate, 1111 persoane cu dizabilități medii și 404 copii cu dizabilități. În evidențe se află și 93 de persoane cu dizabilități de văz, 386 cu  dizabilități locomotorii, 244 pensionari țintuiți la pat, precum și 83 de bolnavi cu diferite boli psihice ce prezintă pericol.

Potrivit lui Constantin Potlog, instituția are un plan de acțiuni care prevede activități concrete în centrele de prestare a serviciilor sociale din raion.  Pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilități, în raion funcționează mai multe servicii specializate.

Servicii sociale specializate și centre funcționale în teritoriu

În anul 2025, în Centrul de prestare a serviciilor sociale nr. 1 din Sculeni a fost creat și acreditat serviciul Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități, care deservește zilnic cinci persoane cu dizabilități severe, accentuate sau medii. Beneficiarii sunt aduși la centru dimineața, beneficiază de alimentație, kinetoterapie, servicii de frizerie, spălatul hainelor, participă la activități de socializare, iar la sfârșitul zilei sunt transportați acasă. Un serviciu de zi similar este creat și în Centrul nr. 2 din municipiul Ungheni, cu o capacitate mai mare – 10 persoane zilnic, cinci din municipiu și cinci din localitățile apropiate.

În același Centru de la Sculeni funcționează și serviciul „Respiro”, destinat persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora, cu o capacitate de două persoane lunar. Serviciul este oferit gratuit, pentru o lună în decursul unui an, în special atunci când asistenții personali sunt plecați în concediu sau din alte motive. Centrul de prestare servicii sociale  nr. 1 din Sculeni este dotat cu o sală modernă de kinetoterapie, iar blocul locativ urmează a fi eficientizat energetic printr-un proiect cu finanțare europeană.

Totodată, anul acesta a fost deschis un centru de prestare a serviciilor sociale în orașul Cornești. Sunt acreditate trei servicii: serviciul Respiro, serviciul de zi pentru persoane cu dizabilități și serviciul de plasament pentru persoane în vârstă și cu dizabilități. Acesta acoperă regiunea Cula – Pîrlița, dar și beneficiari din Călărași și Nisporeni. „Centrele sunt poziționate geografic în așa mod încât serviciile să fie mai accesibile. Foarte mult punem accentul pe îmbunătățirea serviciilor prestate”, accentuează Constantin Potlog.

Provocări, solicitări și îmbunătățiri în acordarea serviciilor

În cadrul structurii funcționează serviciul de asistență personală, cu 306 asistenți personali angajați. Totuși, există încă aproximativ același număr de cereri nesoluționate, din lipsa posibilității de extindere a numărului de posturi la nivel național. În general, încadrarea în serviciu se face doar în cazul eliberării unui loc deja existent.

Persoanelor cu dizabilități li se acordă și bilete balneo–sanatoriale, însă cererea este mult mai mare decât oferta. Lunar, raionului Ungheni îi revin 10 bilete, adică 120 anual, în timp ce sunt înregistrate în jur de 350 de solicitări din diferite categorii.

Potrivit reprezentanților STAS Ungheni, în schimb timpul de așteptare pentru scaune rulante s-a redus considerabil. Dacă anterior cetățenii stăteau în rând mai bine de un an, acum cererile se rezolvă într-un timp foarte scurt. Colaborarea se realizează cu Asociația persoanelor cu dizabilități la nivel republican, ceea ce permite aprovizionarea rapidă a beneficiarilor. „Tot ceea ce facem este orientat spre nevoile beneficiarilor. Scopul nostru este să îmbunătățim calitatea serviciilor sociale și să răspundem cât mai eficient problemelor și necesităților persoanelor aflate în dificultate”, conchide Constantin Potlog.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *