Sprijin pentru familiile vulnerabile: cum vor fi acordate compensațiile la căldură în acest sezon

Imagine: Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Familiile din Republica Moldova vor beneficia de compensații la căldură între 500 și 1000 de lei pentru sezonul rece 2025–2026. Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, hotărârea privind modalitatea de acordare a acestui sprijin financiar destinat gospodăriilor vulnerabile energetic.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că valoarea minimă a compensației rămâne neschimbată.

„Valoarea minimă a compensației rămâne de 500 de lei – un sprijin stabil, menit să ofere protecție minimă garantată tuturor familiilor eligibile. Valoarea maximă este de 1000 de lei, ținând cont de tarife, consumul mediu și evoluțiile pieței energiei. Suntem aproape de familiile vulnerabile și le vom sprijini și în acest an”, a subliniat ministra.

Cum vor fi acordate compensațiile

Ca și în sezonul precedent, compensațiile la căldură vor fi oferite sub formă de plată monetară. Banii vor fi transferați direct pe cardul bancar, iar cei care nu dețin un card îi vor putea ridica de la orice oficiu poștal, în baza buletinului.

Criterii ajustate pentru 2025–2026

Guvernul a modificat criteriile de non-vulnerabilitate, introducând unul nou:

  • veniturile din dobânzi bancare să nu depășească 4000 de lei pentru anul precedent.

Potrivit autorităților, această ajustare va permite țintirea mai eficientă a categoriilor cu adevărat vulnerabile și o gestionare corectă a fondurilor.

Cum se calculează compensațiile

Sprijinul financiar este calculat individual, pe fiecare gospodărie, în funcție de:

  • veniturile membrilor familiei,
  • numărul persoanelor din gospodărie,
  • sursa de încălzire,
  • statutul fiecărui membru (pensionar, persoană cu dizabilitate, student, copil).

Procesul este automatizat prin Sistemul Informațional „Vulnerabilitate Energetică”, care verifică datele cuprinse în sistemele Fiscului, CNAS, ASP, CNDDCM, furnizorilor de energie, ANOFM, universităților și instituțiilor bancare.

Câte cereri au fost depuse

De la deschiderea perioadei de înregistrare în sistem, au fost depuse 780 de mii de cereri. Persoanele care nu au reușit să se înregistreze până la 28 noiembrie o pot face în continuare, însă compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.
Dacă cererea este depusă după data de 25 a lunii, sprijinul va fi aplicat din luna următoare.

Pentru întrebări, cetățenii pot apela numărul gratuit 0 8000 5000, disponibil de luni până vineri între orele 08:00–18:00.

Compensații și pentru energia electrică

Guvernul, cu sprijinul Uniunii Europene, continuă să ofere și în 2025 compensații pentru energia electrică. Sprijinul este acordat direct în factură, pentru primii 110 kWh consumați, și este aplicat tuturor gospodăriilor din țară.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *