Reguli noi pentru medicamentele compensate: mai puține drumuri, mai multă flexibilitate

Imagine simbol
Imagine simbol

Pacienții din Republica Moldova vor avea un acces mai simplu și mai flexibil la medicamentele și dispozitivele medicale compensate, după ce Guvernul a aprobat un set amplu de modificări în sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală.

Una dintre cele mai importante schimbări vizează extinderea termenului de valabilitate a rețetelor pentru bolile acute – de la 10 la 15 zile. Măsura este destinată persoanelor care întâmpină dificultăți în a ajunge rapid la farmacie, în special vârstnicilor, pacienților cu mobilitate redusă și locuitorilor din mediul rural. Astfel, aceștia nu vor mai fi nevoiți să revină la medic pentru reemiterea prescripțiilor.

Modificări importante au fost aprobate și pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 2. Ei vor putea primi teste și lanțete pentru monitorizarea glicemiei pentru o perioadă de până la șase luni, comparativ cu trei luni anterior. Ambalajele mai mari vor reduce numărul deplasărilor la medic și la farmacie, facilitând un control mai eficient al bolii.

Totodată, Guvernul elimină limita privind valorificarea unei prescripții în cel mult trei vizite la farmacie. Regula crea frecvent blocaje, în special atunci când medicamentele lipseau temporar din stoc. Odată eliminată, pacienții vor putea ridica treptat tratamentele compensate, în funcție de disponibilitatea acestora, fără a întrerupe terapia și fără a solicita noi prescripții.

Proiectul mai prevede o reducere de aproape patru ori a penalităților aplicate persoanelor care întârzie achitarea primei de asigurare medicală obligatorie, măsură care vine în sprijinul contribuabililor cu dificultăți financiare.

De asemenea, a fost eliminată regula care permitea prescrierea medicamentelor compensate doar pe o singură rețetă pentru un singur diagnostic. În urma acestei modificări, medicii vor putea include toate medicamentele recomandate unui pacient pe aceeași prescripție, simplificând procedurile atât pentru pacienți, cât și pentru sistemul medical.

Noile măsuri urmează să intre în vigoare după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *