Opinii / Natalia Junghietu: „Dincolo de cuvinte, sunt oamenii”

În meseria noastră, cuvintele sunt unelte. Le așezăm cu grijă, le modelăm, le potrivim pentru a spune o poveste cât mai clară, cât mai adevărată. Dar adevărul e că, dincolo de toate aceste cuvinte, stau întotdeauna oamenii. Ei sunt începutul și sfârșitul fiecărui articol, fiecărei relatări, fiecărei întrebări puse la timp.

Ajungem uneori în sate mici, unde o singură știre se naște dintr-un trotuar reparat sau dintr-un proiect care a schimbat viața a doar câțiva oameni. Dar acei „câțiva” sunt tot comunitate. Ei sunt cei care trăiesc realitatea despre care scriem. Ei simt, se implică, speră, se dezamăgesc, o iau de la capăt. Atunci îți dai seama că jurnalismul nu se măsoară în numărul de vizualizări, ci în felul în care reușești să surprinzi viața unui om așa cum este ea – fără pretenții, fără artificii. Uneori ajungem în localități mari, acolo unde se realizează lucruri la fel de mari. Am fost de curând în Costuleni, unde a fost deschis un centru comunitar. Și acesta nu este un simplu edificiu ci un loc unde generațiile se vor conecta între ele. Și dacă nu am fi scris despre asta, cine ar fi știut ce înseamnă un centru comunitar pentru oamenii din localitate?

Fiecare poveste are un chip. Și acel chip e, de fapt, responsabilitatea noastră. Când scriem, ne gândim la oamenii pe care i-am cunoscut: la tânăra care a deschis un mic atelier de croitorie într-un sat îndepărtat din raionul Călărași – la Săseni, împlinindu-și astfel visul din copilărie, la femeia pentru care familia este totul și încearcă să înfrunte greutățile vieții cu zâmbetul pe buze, așa cum este Natalia Nicoriuc din Flroițoaia Veche, etc.

Jurnalismul adevărat se naște din întâlniri, din discuții, din activități și acțiuni concrete, din momente simple, în care simți că oamenii nu caută spectaculosul, ci să fie ascultați.

Dincolo de cuvinte sunt emoțiile oamenilor. Uneori sunt grele, alteori sunt luminoase. De multe ori sunt amestecate. Dar toate sunt reale. Și asta e tot ce contează pentru un jurnalist: să nu trădeze realitatea, să nu schimbe tonul doar ca să dea bine, să nu piardă esența în goana după titluri mari. Să păstreze umanul în centrul oricărei povești.

De aceea cred cu tărie că presa locală are un rol unic. Noi nu privim comunitatea de la distanță, ci din interior. Traversăm aceleași străzi, stăm la aceleași cozi, mergem la aceleași instituții. Simțim aceleași provocări și aceleași bucurii. Și poate tocmai de aceea știm că lucrurile mici sunt, de fapt, cele mai mari.

În fiecare articol pe care îl scriem, încercăm să lăsăm loc nu doar pentru informație, ci și pentru om. Nu uităm că în spatele fiecărei declarații, fiecărui proiect, fiecărei statistici, există cineva care simte impactul direct. Și dacă cititorul nostru reușește să vadă acea persoană, atunci articolul și-a împlinit menirea.

Dincolo de cuvinte sunt oamenii. Ei sunt motivul pentru care scriem, motivul pentru care continuăm, motivul pentru care un ziar local are sens.