În ajun de Sfântul Andrei, satul de odinioară a prins viață la Palatul de Cultură Ungheni
În ajunul Sfântului Andrei, care se sărbătorește pe 13 decembrie, la Palatul de Cultură Ungheni a avut loc o șezătoare tradițională, menită să readucă în actualitate rânduielile simple ale satului moldovenesc de altădată. Pregătit timp de aproape trei săptămâni, evenimentul a recreat atmosfera autentică a acestei seri, într-un decor inspirat din Casa Mare.
Programul a inclus obiceiuri specifice sărbătorii Sfântului Andrei, îmbogățite cu cântece și momente expresive integrate firesc în desfășurarea șezătorii.
Șezătoarea a început firesc, cu gazde prinse în treburi și oaspeți veniți cu daruri și bucate de acasă: plăcinte, murături, slănină sau brânză. Femeile au adus cu ele fusul, pânza, croșeta ori acul de cusut și s-au apucat de lucru, așa cum se făcea odinioară. Munca s-a împletit cu cântece, glume și voie bună, iar copiii s-au integrat în activități, fiecare găsindu-și rostul.
Un loc aparte l-au avut obiceiurile specifice acestei seri: fetele care își făceau vrăji pentru a-și afla ursitul și băieții care le pândeau de după ferestre. Organizatorii și-au dorit o șezătoare cât mai autentică, în care replicile să curgă firesc.
La redarea atmosferei autentice au contribuit membrii Ansamblului de dans popular „Hora de la Prut”, ai Formației „Răzeșii”, Trupei „TeatrUngheni”, grupului „Șezătoarea Ungheni” și ai formației „Vârsta de Aur”.
Un detaliu aparte al șezătorii l-au constituit iile purtate chiar în seara evenimentului, cusute manual de Ana Colibă, conducătoarea grupului „Șezătoarea Ungheni”. Lucrate cu multă răbdare, unele dintre ele timp de până la doi ani, cămășile au fost realizate după modele tradiționale specifice zonei. Purtate de participante, nu expuse ca obiecte de decor, iile s-au integrat firesc în atmosfera șezătorii, așa cum se întâmpla odinioară. „Îmi face o deosebită plăcere să cos, iar sentimentul de recunoaștere și mândrie mă cuprinde când văd că iile cusute de mine, cinci la număr, sunt purtate și reflectă identitatea noastră culturală, mai ales în cadrul evenimentului dedicat obiceiurilor și tradițiilor noastre”, spune Ana Colibă, conducătoarea „Șezătoarea Ungheni”.
Seara s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, plină de tradiții, fiind un prilej potrivit, în ajun de Sfântul Andrei, de a readuce în atenție identitatea culturală locală. „Prin organizarea șezătorii în ajun de Sfântul Andrei ne-am dorit să fim aproape de tradițiile noastre, să fim în mijlocul a ceea ce a fost odinioară. Replicile, legate de momentele de tradiție și de cântece, au format un întreg. Am avut participanți de toate vârstele, acesta fiind criteriul de bază pentru a putea transmite tinerilor ceea ce ne-au lăsat strămoșii”, a menționat Silvia Zagoreanu.
Tatiana Tesliuc



Lasă un răspuns