Decis. Salariul minim, salariul mediu și indemnizația unică oferită la naștere cresc din 2026
Începând cu 1 ianuarie 2026, salariul minim pe țară va crește de la 5.500 la 6.300 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169 de ore, ceea ce corespunde unui tarif de 37.28 lei pe oră.
Decizia a fost aprobată astăzi de Guvern, care a stabilit totodată noile valori ale salariului mediu lunar pe economie, precum și modificări la Regulamentul privind modul de stabilire și plată a indemnizațiilor destinate familiilor cu copii.
Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a evidențiat creșterea progresivă a salariului minim în ultimii ani. „Dacă în anul 2021 salariul minim era de doar 2.935 de lei, după cum vedeți, în 2026 am reușit să-l majorăm treptat până la 6.300 de lei, ceea ce înseamnă mai mult decât dublarea acestuia. Bineînțeles, ne dorim un salariu și mai mare și vom face acest lucru gradual, în fiecare an”, a declarat ministra în ședința Guvernului.
Astfel, salariul mediu lunar prognozat pentru anul 2026 va ajunge la 17.400 de lei, față de 16.100 de lei în 2025. Autoritățile susțin că această ajustare va contribui la creșterea atractivității ofertelor de muncă, la motivarea angajaților și la menținerea stabilității forței de muncă, prin pachete salariale mai competitive.
Tot de la începutul anului viitor va fi majorată și indemnizația unică la naștere. Aceasta va constitui 21.886 de lei, cu peste 536 de lei mai mult decât în prezent. Comparativ cu anul 2021, când indemnizația era de 9.459 de lei, creșterea este de aproximativ 130%.
Potrivit estimărilor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în anul 2026 de indemnizația unică la naștere vor beneficia peste 36.000 de copii.
Expresul



Lasă un răspuns