Antreprenorii din diaspora vor putea fi conectați la economia Moldovei prin inițiativa „Buy Diaspora”

Sursa foto: diez.md

Antreprenorii moldoveni stabiliți peste hotare vor avea acces la noi oportunități de extindere a afacerilor și de consolidare a legăturilor economice cu Republica Moldova, odată cu lansarea inițiativei „Buy Diaspora”. Programul este susținut de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, cu sprijinul financiar al Programului Multilateral pentru Migrație al ONU, scrie moldpres.md.

Inițiativa este implementată de Agenția de Investiții din Republica Moldova, în parteneriat cu Biroul Relații cu Diaspora, și are drept scop stimularea exporturilor, creșterea vizibilității produselor moldovenești pe piețele internaționale și promovarea Republicii Moldova ca destinație atractivă pentru investiții și turism.

„Implicarea diasporei în dezvoltarea economică a țării este esențială. Prin programul Buy Diaspora ne propunem să oferim antreprenorilor moldoveni din străinătate instrumente concrete pentru a colabora cu producătorii locali și pentru a aduce acasă idei și oportunități noi”, a declarat Daniela Gasparikova, reprezentanta rezidentă a PNUD în Republica Moldova.

La rândul său, directoarea Agenției de Investiții, Natalia Bejan, a subliniat că inițiativa urmărește „creșterea vizibilității Moldovei pe piețele internaționale și dezvoltarea unor parteneriate durabile, cu impact real asupra economiei naționale”.

Programul „Buy Diaspora” se adresează companiilor fondate sau administrate de membri ai diasporei moldovenești, care promovează produsele și cultura națională peste hotare. Este vorba, în special, despre restaurante, magazine specializate, wine baruri, agenții de evenimente sau companii de import și distribuție alimentară.

Sprijinul oferit poate ajunge până la 5.000 de euro pentru fiecare proiect și include contribuții materiale, servicii și expertiză specializată. Beneficiarii vor putea accesa consultanță în domenii precum gastronomia, turismul, comerțul și exporturile, servicii de marketing și branding, precum și suport pentru participarea la evenimente promoționale internaționale.

Pentru a fi eligibile, companiile trebuie să fie înregistrate legal în țara în care activează, să asigure o cofinanțare de minimum 20% din valoarea proiectului și să nu se afle în proceduri de insolvență sau lichidare. Dosarele de aplicare pot fi depuse online, pe platforma Invest Moldova.

Inițiativa „Buy Diaspora” face parte dintr-un set mai larg de instrumente dezvoltate de Agenția de Investiții, în parteneriat cu PNUD și Uniunea Europeană, pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea Republicii Moldova pe plan internațional. Printre acestea se numără Platforma Export, Harta Interactivă a Investițiilor și Harta investițiilor pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.

Prin aceste programe, PNUD Moldova și partenerii săi își propun să valorifice potențialul economic al diasporei și să consolideze prezența produselor moldovenești pe piețele externe, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *