Tichetele de vacanță ar putea fi utilizate doar pentru turismul rural. Regulile propuse în noul regulament
Tichetele de vacanță ar putea fi utilizate exclusiv în unitățile turistice din mediul rural, conform unui proiect de regulament pus în consultare publică. Documentul prevede că acestea vor putea fi valorificate doar în structuri de primire turistică ce oferă servicii de cazare și alimentație, conform listei aprobate în Anexa nr. 1 a Hotărârii Guvernului nr. 643/2003, scrie bizlaw.md.
Acordarea tichetelor nu va fi obligatorie, ci va rămâne la discreția angajatorului, în funcție de resursele financiare disponibile. Valabilitatea tichetelor va fi de 12 luni, iar valoarea lor nu va putea depăși 50% din salariul mediu lunar pe economie, stabilit pentru anul în care sunt emise.
Un element important al proiectului este că valoarea tichetelor de vacanță nu va fi impozabilă. Totodată, deductibilitatea fiscală va fi aplicată în limitele prevăzute de Codul Fiscal – art. 24 alin. (19³) lit. c).
Emiterea și gestionarea tichetelor va fi efectuată de operatori autorizați, constituiți sub formă de SRL sau SA, care vor încheia contracte atât cu angajatorii, cât și cu unitățile turistice afiliate. Astfel, angajatorul va semna un contract de prestări servicii cu operatorul, iar operatorul, la rândul său, va negocia cu prestatorii turistici care vor accepta tichetele ca metodă de plată.
Tichetele vor putea fi solicitate atât la locul de muncă de bază, cât și la cel prin cumul, iar angajatul va decide destinația vacanței. Regulamentul impune însă o condiție: salariatul va trebui să acceseze cel puțin două servicii turistice, dintre care cazarea este obligatorie.
Expresul



Lasă un răspuns