Proiectil din cel de-al Doilea Război Mondial, descoperit în curtea gimnaziului din Mănoilești, Ungheni
Imagine: Ministerul Apărării
În luna octombrie, în curtea gimnaziului din satul Mănoilești, raionul Ungheni, a fost depistat un proiectil de artilerie calibru 76 mm, provenit din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Obiectul a fost descoperit de un grup de muncitori, care au alertat autoritățile.
Geniștii Batalionului „Geniu Codru” au intervenit prompt și au neutralizat proiectilul în condiții de maximă siguranță, potrivit Ministerului Apărării.
Tot în luna octombrie, o altă echipă din cadrul aceluiași batalion a intervenit în localitatea Cocieri, raionul Dubăsari, unde a fost neutralizat un proiectil de același calibru. De asemenea, forțele de geniu au desfășurat două misiuni similare în raioanele Hîncești și Nisporeni. În total, în cursul lunii octombrie, au fost depistate și distruse patru obiecte explozive în localitățile din Hîncești, Ungheni, Nisporeni și Dubăsari.
Ministerul Apărării menționează că toate dispozitivele au fost distruse conform procedurilor de securitate, pentru a elimina orice risc pentru populație și infrastructură.
De la începutul anului, geniștii Armatei Naționale au realizat 111 misiuni de deminare, în urma cărora au fost distruse 460 de obiecte explozive de diferite tipuri și 1.761 de cartușe.
Expresul
Lasă un răspuns