Reforma teritorial-administrativă, prioritate pentru noul Parlament, urmează să fie finalizată până în 2026”

Imagine simbol, sursa: casata.md

Noul Parlament, rezultat în urma alegerilor din 28 septembrie, va avea printre priorități adoptarea reformei teritorial-administrative a Republicii Moldova – un proces considerat „necesar” și „cerut de cetățeni”, care urmează să fie finalizat până în anul 2026, potrivit viceprim-ministrului Vladimir Bolea, scrie moldpres.md.

„Parlamentul Republicii Moldova, în 2026, trebuie să finalizeze această reformă. Ea nu este o reformă dureroasă, este o reformă foarte mult cerută de cetățenii din Republica Moldova. Este una dintre puținele reforme pe care oamenii o vor. Dacă vorbim despre reforma raioanelor, atunci cred că toți primarii și-o doresc. Dacă vorbim despre reforma primăriilor, marea majoritate a cetățenilor și-o doresc”, a declarat Vladimir Bolea pentru Realitatea Moldova.

Potrivit oficialului, procesul va implica consultări extinse cu autoritățile locale și reprezentanții societății civile. De asemenea, alegerile locale se vor desfășura în baza noii organizări administrative.

Reorganizarea teritorială presupune comasarea mai multor localități în unități administrative mai mari și înlocuirea raioanelor actuale cu 8–10 regiuni cu atribuții extinse. Reforma va fi implementată etapizat, prin proiecte-pilot și comasări voluntare, și va include măsuri de eficientizare a serviciilor publice – de la educație până la infrastructură.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a subliniat că reforma nu va însemna doar schimbări de denumiri administrative, ci și crearea unui sistem mai eficient de gestionare a fondurilor publice și modernizare a serviciilor oferite cetățenilor.

Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui, a avertizat că procesul trebuie să facă parte dintr-o descentralizare reală, orientată spre sporirea eficienței și responsabilității autorităților locale.

„Ar trebui să începem cu elemente care au consens general și care nu provoacă frică sau opoziție imediată. O reformă grăbită și netransparentă poate degrada comunitățile și accelera migrația populației”, a menționat Furdui.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *