Cadourile și banii pentru profesori? Perciun îndeamnă părinții să sesizeze cazurile la CNA

Ministerul Educației și Cercetării vine cu un apel ferm către părinți și cadre didactice: colectarea banilor în școli trebuie să înceteze, iar orice caz de acest fel trebuie raportat imediat autorităților, scrie agora.md.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că asemenea practici contravin grav Codului de etică al cadrelor didactice și afectează integritatea sistemului educațional. El a lansat apelul în contextul Zilei Profesionale a lucrătorilor din învățământ, sărbătorită anual pe 5 octombrie.
„Încurajăm pe toată lumea să raporteze colectările de bani la Centrul Național Anticorupție (CNA), la direcțiile de învățământ locale și, dacă este necesar, direct la Ministerul Educației. Colectările încalcă flagrant codul de etică al cadrului didactic. De aceea, este important să avem sesizări documentate pentru a putea aplica prevederile legale”, a declarat Dan Perciun.
Ministrul a anunțat, de asemenea, că ministerul va transmite în zilele următoare o circulară oficială către toate instituțiile de învățământ din țară pentru a reaminti că astfel de inițiative nu au ce căuta în școli.
„Credeți-mă, nu este prima dată… Se știe foarte bine că asemenea practici nu trebuie să aibă loc”, a adăugat Perciun.
Apelul vine într-un context în care, în preajma Zilei Profesorului, în multe instituții continuă să fie raportate cazuri de colectare informală de bani pentru cadouri sau alte activități, în pofida interdicțiilor legale. Ministerul atrage atenția că orice solicitare financiară trebuie denunțată și tratată ca un act de corupție.
Expresul
Lasă un răspuns