Șoferii din Republica Moldova vor avea un model nou de permis de conducere

Foto simbol. Sursa: ipn.md

Autoritățile din Republica Moldova anunță lansarea unui nou model de permis de conducere, denumit „model 2025”, care va aduce un design actualizat, măsuri avansate de securitate și elemente moderne de verificare. Documentul va fi emis atât pentru permisele permanente, cât și pentru cele provizorii.

Potrivit Agenției Servicii Publice, noul permis va include un câmp informațional extins pentru restricții și va avea un cod QR pe verso, prin care posesorii sau instituțiile abilitate vor putea verifica autenticitatea documentului direct pe Portalul guvernamental.

Modelul este aliniat cerințelor europene prevăzute de Directiva 2006/126/CE, cu excepția semnelor distinctive ale statelor membre UE și a microcipului opțional. Scopul modernizării este creșterea nivelului de securitate, combaterea falsificărilor și facilitarea procesului de verificare în țară și peste hotare.

Trecerea oficială la noul model va avea loc până la 31 martie 2026.
Până atunci, permisele de conducere emise în 2008 vor fi retrase treptat, în timp ce cele din 2015 și 2019 vor rămâne valabile până la expirarea termenului înscris. În circulație se mai află și modelul din 1995, aflat în proces de înlocuire graduală.

Autoritățile precizează că noul document va fi eliberat automat la preschimbare sau în cazul pierderii, deteriorării ori schimbării datelor personale ale titularului.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *