Sculpturile ascunse ale naturii, adunate de o bibliotecară din Cetireni

„Cât de uimitoare lucruri poate face natura”, spune Liusea Ursachi, bibliotecară la Cetireni. Și pe bună dreptate – pare că simple bucăți de lemn prind viață sub ochii ei. Cioturi și ramuri cu forme neobișnuite sunt colecționate și îngrijite de ea.

Liusea Ursachi a transformat colecționarea trunchiurilor și ramurilor cu forme neobișnuite într-o adevărată pasiune. Fascinată de felul în care natura modelează lemnul, Liusea Ursachi găsește povești ascunse în unele cioturi sau ramuri, amintindu-ne cât de surprinzătoare și creativă poate fi lumea din jurul nostru. Majoritatea provin din vița de vie, iar fiecare piesă a devenit pentru ea o mică operă de artă naturală.

Povestea a început încă din copilărie. În clasele primare, a mers împreună cu învățătoarea și ceilalți colegi în excursie pentru a strânge frunze de podbal. „Ne-am dus cu toată clasa în Valea Pietrei, unde creștea podbal. În cenușa unui foc, am găsit trei rădăcini nearse, care semănau cu trei lebede. Nu aveam nimic la mine și eram prea timidă să-i cer învățătoarei să mi le pună în geantă, așa că le-am ascuns în buzunarul pantalonilor. Din păcate, le-am pierdut pe drum. Atunci mi-a părut tare rău…”, își amintește ea.

Au trecut foarte mulți ani de la acea experință, însă soarta a făcut ca la o sărbătoare a localității satului Cetireni, un localnic a adus o colecție impresionantă de trunchiuri. „Mi s-au părut atât de frumoase. Privindu-le, m-am întors în gând în Valea Pietrei, în copilărie, la acele rădăcini pe care le găsisem și care semănau cu lebede. Și atunci mi-a venit ideea: și eu aș putea să caut forme sculptate de natură”.

De atunci, ori de câte ori merge în pădure sau la vie, femeia este atentă și caută trunchiuri și ramuri cu forme deosebite. Trunchiurile sau ramurile par sculpturi naturale – unele seamănă cu păsări, animale sau siluete umane. O mare parte din colecție provine din ramurile de viță de vie, pe care ea le curăță în fiecare primăvară. „Cele mai deosebite le opresc. Vara, când am timp liber, le aduc la umbră și le prelucrez. Le înmoi în apă pentru a se curăța mai bine, după care, cu un cuțit, le curăț atent. Primesc o satisfacție enormă, pentru că mă concentrez pe fiecare detaliu și încerc să scot în evidență forma naturală. Este un proces migălos, dar îmi place mult”, spunea ea.

Mult timp și-a ascuns pasiunea de ochii rudelor, temându-se că nu va fi înțeleasă. Însă, cei care îi văd colecția rămân impresionați. Și cum nu mai avea unde să le păstreze, Liusea Ursachi le-a dus la bibliotecă. „Le-am pus pe ultima poliță a rafturilor de cărți. Când am avut atestarea, o comisie de la Chișinău a rămas impresionată de colecția mea. Mai târziu, și colegele mele bibliotecare au descoperit această pasiune și m-au încurajat să nu o mai ascund, pentru că lucrările sunt deosebite”, spune ea.

A avut ocazia să își mai prezinte colecția și la alte festivaluri unde, la fel, a fost apreciată. Nu a numărat niciodată colecția pe care a reușit să o adune, cert este că colecția ei este în creștere. Nu se gândește să o vândă, pentru că toate obiectele îi sunt foarte dragi.

Tatiana Tesliuc