Promo-LEX: 52 de cazuri de utilizare abuzivă a resurselor administrative în campania electorală

Imagine simbol, sursa: realitatea.md

De la începutul campaniei electorale, observatorii Promo-LEX au raportat cel puțin 52 de cazuri de utilizare abuzivă a resurselor administrative, dintre care 45 vizează Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Alte două cazuri au fost atribuite blocurilor electorale Alternativa, Patriotic și Victoria – deși cel din urmă nu este înregistrat oficial în cursa electorală. De asemenea, Partidul Mișcarea „Respect Moldova” a fost menționat într-un caz. Constatările se regăsesc în al treilea raport al Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor parlamentare, transmite IPN.

Nicolae Panfil, șeful Misiunii de observare, a precizat că abuzurile semnalate includ:

  • atribuirea meritelor pentru lucrări și servicii finanțate din bani publici;
  • utilizarea instituțiilor și bunurilor statului în scop electoral;
  • implicarea angajaților publici în agitație electorală în timpul orelor de muncă.

Au fost raportate și situații în care primari s-au implicat în campanie prin organizarea adunărilor generale ale locuitorilor sau prin exploatarea statutului lor, chiar și în perioada suspendării din funcție.

În plus, observatorii Promo-LEX au semnalat:

  • două cazuri de afișaj electoral în locuri nepermise, ambele implicând PAS;
  • numeroase panouri stradale fără datele de tipar obligatorii, ceea ce contravine legislației. Printre partidele vizate: PAS, Partidul Social Democrat European, Mișcarea „Respect Moldova”, Blocul Electoral Patriotic, Alianța „Moldovenii” și Partidul Nostru;
  • activități cu potențial de corupere a alegătorilor (Blocul politic „Victorie”, Partidul NOI);
  • patru cazuri de implicare a cultelor religioase în campanie (Blocul Electoral Patriotic, candidatul independent Andrei Năstase, Partidul Inima Moldovei).

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *