Mitropoliile Moldovei și Basarabiei au venit cu mesaje adresate credincioșilor înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie
În contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei au venit cu mesaje adresate credincioșilor, subliniind importanța scrutinului și rolul responsabilității creștine în luarea deciziilor electorale, scrie realitatea.md.
Îndemn la unitate și discernământ din partea Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove
Într-un mesaj adresat plinătății Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎnaltPreaSfințitul Vladimir a chemat credincioșii să participe la vot și să trateze alegerile ca pe un moment decisiv pentru viitorul țării.
„Cu siguranță, data de 28 septembrie 2025 va intra în istoria Republicii Moldova ca o zi foarte importantă pentru viitorul nostru. De aceea vă îndemnăm să chibzuiți cu luare aminte și să vă rugați cu nădejde Domnului ca să ne povățuiască pe toți… pentru a face o alegere înțeleaptă, astfel încât această zi să fie una de unitate și nu de dezbinare”, se arată în mesaj.
Mitropolia i-a îndemnat pe credincioși să nu se lase influențați de „promisiuni și daruri necinstite”, ci să urmeze glasul conștiinței și al credinței.
Mitropolia Basarabiei: Clericii nu se implică în politică
La rândul său, Mitropolia Basarabiei a reamintit, în cadrul Sinodului Mitropolitan, convocat cu ocazia împlinirii a 35 de ani de arhierie ai ÎnaltPreaSfințitul Petru, că arhiereilor, preoților, diaconilor și monahilor le este interzis să candideze, să facă parte din partide politice sau să participe la campanii electorale.
Decizia reiterează hotărârile sinodale adoptate de Biserica Ortodoxă Română în anii 1996, 2000, 2004, 2008, 2016 și 2020, care prevăd neimplicarea clericilor în viața politică.
Instituția a subliniat că nu susține niciun partid politic și a chemat credincioșii să voteze „liber, în spiritul binelui comun și al valorilor creștine”.
Expresul



Lasă un răspuns