Tudor Cataraga, declarat „Cetățean de Onoare al municipiului Ungheni”, postmortem

Pe 22 august, Consiliul Municipal Ungheni a votat unanim acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al municipiului Ungheni”, postmortem, maestrului în artă, sculptorului Tudor Cataraga, la propunerea Muzeului de Istorie și Etnografie Ungheni.
Originar din Ungheni, Cataraga și-a început aici activitatea artistică, păstrând ulterior o strânsă legătură cu viața culturală a orașului. El a fost unul dintre principalii inițiatori și organizatori ai primei ediții a Taberei de Sculptură de la Ungheni, lăsând comunității două dintre cele mai valoroase lucrări ale sale – „Tron medieval” și „Întâlnire în spațiu”, ambele amplasate în scuarurile orașului.
Considerat unul dintre cei mai importanți sculptori români contemporani, Tudor Cataraga a fost distins cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor, conferit de președintele României, Traian Băsescu, scrie Vasile Iucal, directorul muzeului, pe Facebook.
De menționat că Tudor Cataraga a fost un sculptor care „a pictat” admirabil forme și chipuri în piatră, argilă și lemn, numărându-se printre cei mai talentați sculptori basarabeni contemporani. A participat la numeroase tabere de sculptură din țară și din străinătate.
Artistul a încetat din viață în anul 2010, în urma unui tragic accident rutier.
Muzeul de Istorie și Etnografie din Ungheni găzduiește o expoziție cu lucrările lui Tudor Cataraga, care poate fi vizitată până la sfârșitul lunii octombrie.
Lasă un răspuns