Pe 30 iulie, la Centrul Educațional Ungheni, a avut loc o discuție publică cu genericul Surse de informare și combaterea dezinformării la nivel local”, organizată de Centrul Media pentru Tineri. Evenimentul a reunit zeci de tineri din regiune, dar și reprezentanți ai autorităților locale, profesori.

„De ce ne-am propus să discutăm despre acest subiect? Pentru că în societate există valuri de dezinformare, iar în ultima perioadă fenomenul este omniprezent. Este o discuție pe care am organizat-o în cinci comunități locale și regionale, iar astăzi, la Ungheni, încheiem acest ciclu. Scopul nostru este să valorificăm proiectele și inițiativele locale care contribuie la combaterea dezinformării, dar și să înțelegem cum percep tinerii acest fenomen”, a declarat Alexandru Ghețan, reprezentant al Centrului Media pentru Tineri.

Prezent la eveniment, președintele raionului Ungheni, Dionisie Ternovschi, le-a transmis tinerilor un mesaj de încurajare pentru un consum responsabil de informații: „Sunt părinte a trei copii, dintre care doi adolescenți și, observ zilnic cum tinerii consumă informație — adesea superficial și rapid. Timpul de expunere la o știre sau la un mesaj este din ce în ce mai scurt, iar platformele precum TikTok ne-au obișnuit cu scroll-uri rapide, care ne răpesc răbdarea și ne afectează capacitatea de concentrare și de analiză. Această rapiditate ne face vulnerabili în fața dezinformării. Mesajele false sau înșelătoare circulă mult mai ușor, iar tinerii ajung să accepte uneori informații nevalidate ca fiind adevărate. Tocmai de aceea, îi invit pe toți să aloce mai mult timp cititului atent și verificării surselor”.

Discuția a fost interactivă, iar tinerii au vorbit deschis despre platformele pe care le folosesc pentru a se informa, despre sursele în care au încredere și despre modul în care disting informațiile false de cele veridice.

O perspectivă asupra acestui subiect a fost oferită de Alina Butnaru, directoarea interimară a Centrului Raional pentru Tineri din Ungheni. Potrivit ei, tinerii sunt expuși la informații (sau dezinformări) nu doar pe rețelele sociale clasice, ci și în spații publice. „Tinerii se informează sau se dezinformează și în chat-urile de pe Viber, sau în conversațiile individuale pe Instagram, în Roblox ori în alte jocuri. Involuntar, suntem bombardați cu opinii ale „experților” de ocazie, inclusiv în transportul public, unde șoferii și pasagerii discută intens despre ce se întâmplă la nivel local și național. Din păcate, în țara noastră încă sunt mulți oameni care cred tot ce li se oferă. Se citește din ce în ce mai puțin și se consumă mai mult conținut vizual, fără o minimă verificare”, a precizat ea.

Alina Butnaru a subliniat că la Centrul Raional pentru Tineri din Ungheni se desfășoară constant campanii de informare și responsabilizare în rândul tinerilor, inclusiv din sate, promovând cetățenia activă și educația democratică. „Suntem poate singurul centru din țară care a abordat educația democratică și politică, explicând tinerilor cum funcționează statul și care este puterea votului. Tinerii trebuie să înțeleagă și să se implice – mai ales într-un an electoral”, a menționat ea.

„Prin implicarea tinerilor în activități interactive, discuții libere și deschise, putem crea o comunitate mai informată și mai interesată de ceea ce se întâmplă în jur”, a menționat și Alexandra Balan, specialistă la Centrul Municipal pentru Tineri Ungheni, prezentând exemple de campanii desfășurate în școli, parteneriate cu Poliția și ONG-urile, ateliere despre manipulare și educație media, dar și inițiative în colaborare cu Centrul Media pentru Tineri. „Important e să ne educăm să verificăm sursele, să ne punem întrebări și să nu distribuim informații doar pentru că sunt populare”, a mai adăugat ea.

Andrei Curăraru, expert la WatchDog.MD, care a explicat mecanismele de manipulare în campaniile electorale și modul în care dezinformarea se propagă online, mai ales în perioade sensibile din punct de vedere politic.

Nicoleta Svitic, profesoară de istorie și educație pentru societate la Liceul „Vasile Alecsandri” din Ungheni, a participat la eveniment alături de un grup de elevi din clasa a XI-a. „A fost un eveniment extrem de util. Elevii au avut ocazia să afle mai multe despre dezinformare, manipulare și cum pot distinge o știre falsă de una adevărată – competențe esențiale în contextul actual. Discutăm despre aceste teme și la orele de educație pentru societate, iar valorile democratice le abordăm și la istorie. Însă o discuție într-un cadru nonformal le oferă tinerilor o înțelegere mai profundă și mai aplicată”, a menționat profesoara.

„A fost o oportunitate valoroasă să fim aici, să ascultăm și să discutăm cu oameni informați în domeniu. Mă bucur că tinerii sunt încurajați să meargă la vot, să se informeze și să contribuie activ la viața comunității. În ultima perioadă se pune tot mai mult accent pe fenomenul dezinformării, manipulării și propagandei – și este un lucru bun. Doar înțelegând cum funcționează aceste mecanisme, putem preveni răspândirea lor”, a declarat Ina Caducenco, elevă în clasa a XI-a la Liceul „Vasile Alecsandri”.

De menționat că acest eveniment a fost realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Combaterea narațiunilor false și promovarea luării deciziilor informate în rândul tinerilor din Republica Moldova” finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul unui grant al Institutului pentru Raportare despre Război și Pace și Asociației Presei Independente.

Expresul

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *