Peste 2.000 de EcoVouchere au fost valorificate în primele zece zile de la lansarea programului

Imagine simbol, sursa: clachaine.ro

Peste 2.000 de vouchere au fost utilizate în primele zece zile de la lansarea celei de-a patra sesiuni din acest an a Programului EcoVoucher, informează moldpres.md. Familiile beneficiare au primit câte un suport de până la 6.000 de lei, folosit pentru procurarea de electrocasnice eficiente energetic.

Sesiunea curentă: 9.500 de familii sprijinite

Cea de-a patra sesiune a programului a fost lansată pe 7 august și se desfășoară până pe 31 august. În această etapă, 9.500 de familii au primit vouchere în valoare de până la 6.000 de lei, pentru achiziționarea unor aparate electrice noi și performante.

Voucherele sunt oferite familiilor cu copii și gospodăriilor unde locuiesc persoane cu vârsta de peste 63 de ani, pentru a contribui la reducerea facturilor la energia electrică. Sprijinul financiar acoperă până la 70% din costul unui frigider sau al unei mașini de spălat cu eficiență energetică ridicată, în limita a 6.000 de lei.

Cum se utilizează voucherul

Beneficiarii care au primit notificarea de activare a voucherului sunt îndemnați să meargă în magazinele partenere și să își procure electrocasnice economice, predând spre reciclare un aparat vechi de același tip.

Informații complete despre program, lista magazinelor partenere și pașii de utilizare a voucherului sunt disponibile pe www.ecovoucher.md. Eligibilitatea gospodăriilor poate fi verificată pe platforma: verificarevoucher.cned.gov.md. Întrebări suplimentare pot fi adresate la Linia Verde a CNED: 0 8005 5005 sau prin e-mail: info@ecovoucher.md.

Sprijin european pentru Moldova

Programul EcoVoucher a fost dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul Uniunii Europene. Actuala ediție este implementată de Centrul Național pentru Energie Durabilă în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M), realizat de GIZ în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca.

Ediția curentă este finanțată de Norvegia, având un buget de 7,5 milioane de euro.

De la lansarea programului, aproape 30.000 de familii din Republica Moldova au beneficiat de acest suport, achiziționând echipamente noi și eficiente energetic.

Expresul 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *