„Grădina Urbană” – un laborator viu în inima orașului Ungheni

La Ungheni a fost lansat proiectul transfrontalier „Grădina Urbană – Cultivarea aerului curat în mediile urbane”, o inițiativă a Asociației Business InnoHub, în parteneriat cu Primăria municipiului Ungheni și Asociația „Mai Bine” din Iași. Proiectul, care se va desfășura în perioada iunie 2025 – decembrie 2026, își propune să transforme un teren de 80 de ari, situat între scuarul Înfrățirii și Catedrala episcopală, într-un spațiu comunitar viu, construit și întreținut împreună cu locuitorii orașului.

Pe 22 august, la evenimentul de lansare au participat reprezentanți ai administrației publice locale, ai mediului educațional, asociativ și de afaceri, tineri voluntari și cetățeni din Ungheni.

Noua grădină nu va fi doar un simplu spațiu verde, ci un adevărat laborator urban în care se vor întâlni elevi, profesori, artiști, antreprenori, administrația publică și cetățenii. Proiectul prevede amenajarea grădinii cu soluții sustenabile, utilizând materiale locale și plante adaptate. De asemenea, sunt planificate trei ateliere educaționale, fiecare cu minimum 50 de participanți, și formarea unui comitet de pilotaj cu 12 experți din Republica Moldova și România.

„Este o abordare participativă – locuitorii sunt invitați să contribuie la amenajare, la alegerea speciilor de plante, dar și la întreținerea grădinii. Ideea centrală este ca această zonă să devină un ecosistem comunitar, un spațiu de învățare și implicare”, a menționat Angela Ciocîrlan, președinta Asociației Business InnoHub.

Totodată, Angela Ciocîrlan a evidențiat importanța implicării comunității în dezvoltarea acestui proiect. Suntem abia la început, dar acesta este momentul în care fiecare își poate aduce aportul. Grădina Urbană nu va fi doar un loc fizic, ci și o platformă pentru întreaga comunitate. „Suntem abia la început, însă acest moment este esențial, pentru că fiecare își poate aduce aportul. Proiectul are o durată de implementare de 18 luni și suntem acum în etapa de semnare a acordului și asumare a angajamentului de a continua. Spațiul poate evolua rapid – vom decide împreună cu comunitatea ce flori, copaci de specie rară sau plante aromatice vor fi plantați. Fiecare participant își va putea propune inițiative prin platforma proiectului. În licee vor fi create cluburile Verdiana, unde elevii vor avea propriile zone în această grădină și vor putea desfășura ore practice.”, a subliniat ea.

„Sunt absolut convins că proiectul va aduce o schimbare reală și benefică comunității.”, a menționat și Vitalie Vrabie, primarul municipiului.

Cu un mesaj de binecuvântare a venit și Nicolai Boian, cleric la Catedrala „Sfântul Alexandr Nevski” : „Acest proiect este o inițiativă folositoare și modernă. Suntem vecini cu această grădină, alături de Catedrala istorică și cea nouă în construcție. Biserica apreciază și îndeamnă mereu la unitate și solidaritate”.

Vlad Savin, arhitector – șef la Primăria municipiului Ungheni, spune că este un început de proiect ambițios și foarte necesar. „ Această grădină va fi parte a unui șir de inițiative care vor schimba centrul municipiului, consolidând legăturile dintre zona administrativă și cea culturală și socială. Sper ca, de la an la an, să extindem și să diversificăm aceste proiecte, aducând beneficii reale comunității noastre.”

La rându-i, partenerul din România, Elvys Sandu Prisecaru, reprezentant al Asociației „Mai Bine” din Iași, a declarat că: „Vedem grădina ca pe un organism viu, deschis tuturor. Implicarea tinerilor este esențială, mai ales într-o perioadă în care contactul cu natura lipsește. Cred că acest spațiu poate deschide noi perspective asupra valorilor care ne apropie de viață și de mediul înconjurător”.

Potrivit organizatorilor, „Grădina Urbană” își propune nu doar să creeze un spațiu verde modern, ci să devină un model de implicare civică. Organizatorii speră ca proiectul să inspire și alte inițiative similare, contribuind la un oraș mai curat, mai prietenos și mai aproape de oameni.

Proiectul „Grădina Urbană – Cultivarea aerului curat în mediile urbane” este implementat de Asociația Business InnoHub, în parteneriat cu Primăria municipiului Ungheni și Asociația „Mai bine” din Iași, finanțat prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova.

Tatiana Tesliuc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *