Două săptămâni de rugăciune și post. Creștinii ortodocși intră în Postul Adormirii Maicii Domnului

Pentru creștinii ortodocși de stil vechi, astăzi începe Postul Adormirii Maicii Domnului, numit și Postul Sfintei Marii sau al Sântămăriei. Timp de două săptămâni, credincioșii se pregătesc prin rugăciune, post și fapte bune pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, marcată la 28 august (stil vechi), scrie moldpres.md.
Acest post este considerat unul dintre cele mai aspre din calendarul ortodox, fiind ținut după rânduiala Postului Mare. Lunea, miercurea și vinerea se ajunează până la Ceasul al IX-lea (aproximativ ora 15:00), consumându-se hrană uscată, iar marțea și joia se mănâncă legume fierte, fără untdelemn. Dezlegare la untdelemn și vin se face doar sâmbăta și duminica, iar pește este permis doar la Schimbarea la Față, sărbătorită la 19 august (stil vechi).
Postul Adormirii Maicii Domnului este cel mai nou dintre cele patru mari posturi de peste an. A fost uniformizat în întreaga Biserică Ortodoxă în secolul al XII-lea, în urma Sinodului Local din Constantinopol din anul 1166.
Potrivit tradiției, însăși Maica Domnului a petrecut în post și rugăciune zilele dinaintea trecerii sale la cele veșnice, oferind creștinilor un exemplu de pregătire sufletească. În această perioadă, în multe parohii se citesc zilnic Paraclisele Maicii Domnului, iar preoții îndeamnă credincioșii nu doar la înfrânare alimentară, ci și la împăcare, milostenie și curățire sufletească.
Expresul
Lasă un răspuns