25 de ani de identitate heraldică pentru Ungheni. Povestea din spatele stemei și drapelului orașului

Pe 28 iulie s-au împlinit 25 de ani de când Consiliul Municipal Ungheni a adoptat oficial stema și drapelul municipiului – două simboluri care au devenit repere vizuale și identitare ale municipiului. Istoria acestora este una plină de provocări, descoperiri și implicare artistică, începută în anii 1999-2000.
Totul a pornit, aproape întâmplător, dintr-o scrisoare rătăcită printre hârtii. „Tocmai fusesem angajată în cadrul Primăriei, specialistă cultură și tineret și, în birou, printre scrisori, am găsit un răspuns de la Comisia Națională de Heraldică. Am anunțat primarul de atunci, Vitalie Vrabie, iar el a fost imediat deschis să pornim procesul”, își amintește Angela Iucal.
Ulterior, a fost instituită o comisie și lansat un concurs public de idei. La apel au răspuns și artiști locali, precum Victor Crudu, Mihai Mireanu și Ilie Cojocaru. Pentru unii, heraldica era un teritoriu complet necunoscut. „Nu știam nimic despre heraldică. Vasile Iucal, de la muzeu, mi-a dat niște cărți aduse din România. Am început să citesc și să înțeleg ce înseamnă o stemă, ce simboluri se folosesc și cum putem transpune esența Ungheniului într-o imagine”, povestește Victor Crudu, autorul conceptului grafic.
Inspirația a venit și din trecutul medieval al regiunii. La muzeu, împreună cu muzeograful Vasile Iucal, au descoperit o hartă cu așezări de pe ambele maluri ale Prutului, cu nume identice, unite ca niște fâșii. Acela a fost momentul-cheie care a stat la baza compoziției grafice. „Am zis că această imagine ar trebui să ne reprezinte. Cât despre culori, inițial ne-am gândit la albastru și roșu, apoi verde și negru. În final, roșul și negrul au fost sugerate și validate de Silviu Andrieș-Tabac, specialist heraldic și coautor al stemei și drapelului”, mai adaugă Victor Crudu.
Simbolismul a fost atent construit: negrul reprezintă pământul, moșia Ungheniului de pe ambele maluri ale Prutului, iar roșul – o culoare tradițional românească, prezentă și pe drapelul național. Unghiul albastru, care pare să taie stema în diagonală, semnifică Prutul, dar și etimologia numelui orașului, „unghiul” de formare a așezării. Cheia – element prezent și în stema sovietică – a fost readusă în discuție și reinterpretată, nu ca un vestigiu al trecutului, ci ca simbol al deschiderii, colaborării și modernizării. „Cheia era în stema veche și inițial voiam să renunțăm la ea. Însă Silviu Tabac a insistat că este un simbol valoros, cu semnificații vechi. Așa că a rămas și se regăsește astăzi în forma finală”, explică Vasile Iucal, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie, coautor al stemei.
Procesul a fost unul viu, cu discuții aprinse și momente de satisfacție artistică. „A fost o muncă dinamică, cu bucurii, dar și cu certuri. Însă rezultatul a meritat”, își amintește Vasile Iucal.
Stema și drapelul au fost aprobate oficial în anul 2000 și de atunci stau la baza identității vizuale a municipiului Ungheni. Au fost printre primele astfel de însemne elaborate pentru un municipiu din Republica Moldova, iar autoritățile locale consideră acest fapt un motiv de mândrie. „Este important să cinstim aceste simboluri. Ele ne reprezintă și ne oferă un sentiment de apartenență”, a declarat Vitalie Vrabie, primarul municipiului Ungheni.
„Avem simboluri care ne diferențiază de alte localități – stema, drapelul, brandul municipiului și logo-ul regiunii. Toate acestea contribuie la identitatea Ungheniului, care are potențialul să adune în jurul său o comunitate puternică”, a punctat și Dionisie Ternovschi, președintele raionului Ungheni.
Pentru a marca acest sfert de secol de identitate heraldică, în holul Primăriei Ungheni a fost deschisă și o expoziție tematică unde vizitatorii pot descoperi schițele originale, propunerile inițiale, documentele oficiale, dar și mărturii ale celor implicați direct în crearea acestor însemne.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns