Toate grădinițele din Ungheni vor avea cabinete medicale dotate și săli senzoriale pentru copiii cu nevoi speciale

Imagine: Primăria municipiului Ungheni

Vești bune pentru cele șapte grădinițe din municipiul Ungheni – toate vor fi dotate cu echipamente necesare pentru cabinetele medicale, iar două dintre ele, „Guguță” și „Delia”, vor beneficia de săli senzoriale amenajate special pentru copiii cu cerințe educaționale speciale.

„ Potrivit informațiilor oferite de Primăria municipiului Ungheni, cadrele didactice vor fi instruite pentru acordarea primului ajutor, ceea ce va contribui la un mediu educațional mai sigur și mai incluziv.

Aceste intervenții sunt realizate în cadrul proiectului „Strategii educaționale reziliente comune pentru generațiile Z și Alpha”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova.

Proiectul este implementat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” din județul Iași.

Bugetul total al proiectului este de 555.155 euro, dintre care 310.714 euro revin municipiului Ungheni. În paralel, la Iași vor fi dotate cabinetele medicale din șase instituții de învățământ.

Imagine: Primăria municipiului Ungheni

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *