„Stâna de Vest” – noul cluster al crescătorilor de ovine și caprine din raionul Ungheni

Imagine: maia.gov.md

Vești bune pentru zootehnia din raionul Ungheni – a fost lansată, oficial, inițiativa „Stâna de Vest” – un cluster al crescătorilor de ovine și caprine, menit să consolideze și să modernizeze acest sector important pentru economia rurală.

Evenimentul marchează un pas important în direcția dezvoltării durabile a agriculturii locale.

Clusterul, format din fermieri, autorități locale, reprezentanți ai mediului academic și parteneri de dezvoltare, își propune să încurajeze asocierea între producători, să faciliteze accesul la finanțare externă și să creeze lanțuri valorice locale care să ducă la diversificarea activităților economice, inclusiv prin turism și promovarea produselor tradiționale.

„Este un început curajos. Cu siguranță veți avea un viitor promițător, cu oportunități de dezvoltare. Când există voință, cooperare și viziune, rezultatele nu întârzie să apară”, a declarat ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, aflată într-o vizită de lucru în raionul Ungheni.

Pe agenda vizitei ministrei s-au aflat și alte subiecte importante pentru comunitatea agricolă locală:

Reabilitarea sistemelor de irigare – o prioritate strategică

Ministra a subliniat că infrastructura de irigare este tratată ca o prioritate la nivel guvernamental. În prezent, trei proiecte majore sunt implementate cu sprijinul Băncii Mondiale, iar discuții avansate se poartă cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). De asemenea, o parte din resursele financiare obținute de Republica Moldova prin Planul de Creștere va fi direcționată către dezvoltarea sistemelor de irigații.

Noua lege a subvenționării – în vigoare din 2026

Începând cu anul 2026, va intra în vigoare noua lege privind subvenționarea în agricultură, care vine să creeze un cadru predictibil și echitabil pentru fermieri. În perioada de tranziție (2024–2025), producătorii agricoli sunt îndemnați să-și pregătească din timp dosarele, urmând a fi lansate apeluri speciale pentru subvenții post-investiție.

„Este important ca fermierii care au investit recent să nu piardă oportunitatea de a beneficia de sprijin. Suntem în proces de lansare a acestor apeluri”, a menționat ministra.

Apeluri de subvenționare active: sprijin pentru crescătorii de animale

Printre apelurile deschise în această perioadă se numără:

  • Plăți per cap de animal – destinat crescătorilor de ovine și caprine.
  •  Măsura complementară – pentru investiții suplimentare.
  • Sprijin financiar pentru dobânzi și polițe de asigurare agricolă – deja achitat integral.
  • Plăți per kg de lapte livrat și per cap de junincă – în curs de lansare.

Ministra Catlabuga a dat asigurări că toate aceste măsuri sunt parte a unei strategii naționale menite să susțină fermierii mici și mijlocii, să încurajeze producția locală și să contribuie la securitatea alimentară a țării.

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *