Căldura verii transformă alimentele în surse de bacterii periculoase. Ce au descoperit specialiștii ANSA

Imagine: ansa.gov.md

Picnicurile în aer liber și călătoriile la distanțe mari sunt printre cele mai îndrăgite activități estivale ale moldovenilor. Însă prepararea și păstrarea alimentelor la temperaturi ridicate poate avea efecte periculoase asupra sănătății, avertizează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

ANSA a realizat un experiment cu alimente perisabile – mezeluri, cașcaval, iaurt, ouă fierte și salată cu maioneză – pentru a demonstra riscurile păstrării acestora în condiții improprii.

Potrivit informațiilor, produsele au fost cumpărate din comerț, în ambalaj original, pentru a exclude contaminarea ulterioară. Au fost păstrate în condiții fără regim termic optim, la temperaturi între 23°C și 35°C, timp de 48 de ore. Analizele fizico-chimice, organoleptice și microbiologice au fost realizate de laboratorul specializat ANSA, la intervale regulate.

Salata cu maioneză – un pericol după doar câteva ore

Aceasta s-a dovedit a fi cel mai vulnerabil produs:

  • După 4 ore, au apărut bacterii coliforme.
  • În a doua zi, s-a detectat E. coli, precum și o creștere exponențială a drojdiilor și mucegaiurilor.
  • Numărul total de colonii a crescut de zeci de mii de ori.

Specialiștii subliniază că salatele cu maioneză au un termen de valabilitate extrem de scurt, de maximum 2–4 ore, chiar și la temperaturi de +10°C, din cauza conținutului ridicat de apă și a ingredientelor perisabile.

Oul fiert nu e atât de stabil pe cât se crede

Contrar unei opinii populare, oul fiert nu este stabil la temperaturi ridicate.

  • În prima zi, oul a început să dezvolte un miros impropriu.
  • Din ziua a doua, au apărut bacterii coliforme.

Iaurtul și mezelurile – alterări semnificative din primele 48 de ore

  • În iaurt, drojdiile au apărut din prima zi, iar mucegaiurile – în ziua a doua.
  • În cazul mezelurilor, deși nu s-a identificat E. coli, s-a constatat o creștere a drojdiilor și mucegaiului de peste 300 de ori începând cu ziua a doua (la 28°C).

Cașcavalul deși în aparență inofensiv este periculos

Deși aspectul și mirosul cașcavalului nu s-au modificat vizibil în 48 de ore, analizele microbiologice au relevat apariția drojdiilor și mucegaiului, care pot induce în eroare consumatorul și pot avea efecte toxice asupra organismului.

Conform datelor, prezența bacteriilor coliforme și în special E. coli este un semnal de alarmă privind siguranța alimentelor. Acestea pot provoca de la simple toxiinfecții până la afecțiuni grave, mai ales în rândul copiilor și persoanelor cu imunitate scăzută.

De asemenea, drojdia și mucegaiul pot duce la apariția de micotoxine, substanțe cu efecte toxice puternice asupra organismului, inclusiv cancerigene în unele cazuri.

Specialiștii recomandă să evitați păstrarea alimentelor perisabile la căldură și transportați-le doar în condiții de refrigerare adecvată. Chiar și câteva ore pot fi suficiente pentru ca un produs aparent „proaspăt” să devină periculos.

Experimentul a fost realizat în parteneriat cu Laboratorul de încercări a produselor alimentare din cadrul Centrului Național Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *