VIDEO / Atelierul de mozaică de la Măcărești: locul unde culorile vorbesc, iar răbdarea este la ordinea zilei

Într-un atelier modest, dar plin de lumină din satul Măcărești, 13 femei păstrează viu un meșteșug rar: mozaicul bizantin. Cu răbdare, credință și migală, ele transformă bucăți mici de sticlă colorată în icoane – lucrări delicate, dar durabile, care ajung în biserici din Republica Moldova și România. Aici, în liniștea atelierului, timpul curge altfel: după ritmul mâinilor.

Când am pășit în atelier, toate femeile erau așezate pe podea și aplecate asupra icoanei „Sfânta Treime”, care urma să ajungă într-o biserică din Chișinău. Tăiau și aranjau cu atenție bucățelele de sticlă pentru a forma imaginea. Munca lor nu se face în grabă. Aici, fiecare detaliu contează.

Ziua lor începe devreme, spun ele. La ora 8.00 dimineața, femeile își ocupă locurile la mesele de lucru, iar în aer se așterne o liniște concentrată. Nu se grăbesc. Mozaicul nu acceptă graba. Fiecare își lucrează icoana în propriul ritm, alegând cu atenție bucățelele de sticlă – numite tessere – după culoare, formă și locul pe care urmează să-l ocupe în imagine. Cu o pensetă fină sau chiar cu mâna, așază fiecare piesă cu precizie, ca într-un joc de răbdare în care fiecare gest contează. Până la ora patru după-amiaza, când se încheie programul, spațiul se umple de culori, povești șoptite și detalii care prind contur.

Tehnica mozaicului este una veche de secole, folosită inițial în biserici bizantine. Lucrările realizate astfel nu doar că impresionează prin frumusețe și simbolism, dar sunt și extrem de rezistente. O icoană în mozaic poate dăinui sute de ani, fără să-și piardă strălucirea. Sticla nu se decolorează, iar fixarea atentă pe suport asigură stabilitatea și durabilitatea imaginii. El este rezistent la lovituri, uzură, umezeală, îngheţ sau la agenţi chimici şi poate fi spălat.

O lucrare amplă, cum este o icoană de mari dimensiuni, poate fi gata în două-trei săptămâni. Dacă tesserele sunt mai mici, atunci munca se poate întinde și pentru o lună. Efortul este susținut, dar femeile din atelierul de la Măcărești nu se plâng. Din contră, pentru ele, fiecare lucrare este o formă de răbdare, dibăcie și rezultat în culori. În acest spațiu, deși foarte modest, în care se împletesc prietenia și măiestria, unde mozaicul a devenit nu doar o meserie, ci și o îndetelnicire.

Rodica Adam este printre primele angajate. Lucrează aici chiar de la deschiderea ateleirului, adică de șapte ani și spune că mozaicul a devenit parte din viața ei. „Ceea ce facem nu e greu, dar cere multă răbdare și îndemânare. De la început m-am descurcat, am prins repede. E important să fii atentă la culori – dacă le iei la rând, nu te încurci”, explică ea cu simplitate. Nu a mai fost nevoită să plece din sat pentru muncă, iar asta o bucură. Programul e potrivit, iar liniștea atelierului o ajută să se adune.

Acasă, Rodica păstrează un caiet în care notează icoanele la care a lucrat. Unele le filmează, ca să le poată revedea. Fiecare lucrare pentru ea e o mică victorie, o dovadă că munca migăloasă aduce satisfacții. „Mozaicul m-a schimbat. De felul meu sunt mai iute, mai grăbită… Dar aici am învățat să fiu mai cumpătată”, afirmă ea.

Ana Pogorenco s-a alăturat echipei de doar jumătate de an, dar parcă ar fi acolo dintotdeauna. A învățat de la coordonatoare, dar și de la membrele echipei, cu răbdare și curiozitate. „Când am aflat că în sat se fac icoane așa de frumoase, mi-am dorit și eu să încerc. Nu tuturor le reușește – trebuie multă răbdare. Dar eu am prins drag. Acum, nici nu-mi imaginez o zi fără atelier”, menționează ea, după care adaugă: „Aici înveți nu doar să lucrezi, ci să fii și atentă”.  Spune că fiecare icoană poartă ceva din sufletul ei, iar gândul că va ajunge într-un lăcaș de cult o face să lucreze cu și mai multă grijă.

Elena Mușchei, coordonatoarea atelierului, monitorizează și se implică de fiecare dată. Cu calm și determinare, a fost alături de echipă de la început – din vara lui 2018, când 27 de femei din sat s-au adunat pentru a învăța tainele mozaicului. Au fost instruite de specialiștii din Iași, Ramânia, iar Elena Mușchei a preluat apoi ștafeta: a învățat și ea, și a învățat și pe altele.

Despre provocări, coordonatoarea atelierului spune că cele mari au fost la început. Acum, lucrurile decurg bine. „Provocări mai sunt doar când schița vine cu modele noi de veșminte, mai complicate. Dar secretul rămâne același: răbdarea. Dacă nu ai răbdare, nu iese nimic”.

Atelierul din Măcăreşti a fost deschis de un agent economic din România. „Ne-am gândit că ar fi frumos să facem un astfel de atelier și în Moldova. Procesul de învățare nu este unul foarte ușor, dar cu puțină sârguință lucrurile au mers în direcția potrivită”, spunea Oleg Olexici, reprezentantul companiei la deschiderea atelierului care a avut loc acum 7 ani.

Tatiana Tesliuc