Copiii din grădinițe vor învăța să își recunoască emoțiile printr-un program de dezvoltarea socio-emoțională

Imagine simbol, sursa: unica.md

Peste 60 000 de copii cu vârste între 5 și 6 ani și aproximativ 4 800 de cadre didactice vor avea acces la materiale educaționale care sprijină dezvoltarea socio-emoțională, printr-un program național lansat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în parteneriat cu UNICEF.

Programul își propune să susțină incluziunea, dezvoltarea empatiei, comunicarea și gestionarea emoțiilor, prin resurse precum:

  • cărți și ghiduri pentru activități zilnice,
  • materiale pentru educatori,
  • resurse digitale dedicate părinților,
  • instruirea formatorilor și educatorilor din întreaga țară.

Din octombrie 2024, 150 de Centre de Resurse au fost lansate în instituții de educație timpurie din toată țara. Acestea au ajuns deja la peste 30 000 de copii, inclusiv:

  • copii refugiați,
  • copii cu cerințe educaționale speciale,
  • copii din medii vulnerabile.

Primele evaluări arată că programul a avut un impact pozitiv în dezvoltarea competențelor socio-emoționale. Educatorii au descris experiența ca fiind: „necesară”, „transformatoare” și „o bază pentru educația secolului XXI”.

Pentru a instituționaliza acest model educațional, MEC și UNICEF au inițiat formarea extensivă a personalului. Aproximativ 1 000 de manageri de grădinițe și reprezentanți ai OLSDÎ au participat recent la o sesiune de instruire națională. Urmează extinderea programului în toate grădinițele cu predare în limba română din Republica Moldova.

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *