Certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces vor putea fi obținute în format electronic

Imagine simbol, sursa: ro.furtuna.pro

Certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces vor putea fi obținute în format electronic, începând cu 1 septembrie 2025. Proiectul de lege care prevede această modificare a fost votat de Parlament în prima lectură, anunță surse oficiale, scrie ipn.md. 

Potrivit inițiativei legislative, documentele de stare civilă nu vor mai fi eliberate obligatoriu pe suport de hârtie. În schimb, vor fi disponibile sub formă de fișiere PDF, extrase din Sistemul Informațional „Acte de stare civilă”, fiecare cu un cod QR care va permite verificarea autenticității documentului online. La cerere, acestea vor putea fi tipărite și în format clasic.

Odată cu implementarea legii, cetățenii nu vor mai fi obligați să prezinte aceste documente în fața autorităților publice sau a instituțiilor private, întrucât informațiile necesare vor putea fi accesate direct de către instituții prin platformele MConnect și SIC Access-Web.

Printre alte prevederi ale proiectului se numără eliminarea principiului teritorialității, ceea ce înseamnă că înregistrarea nașterilor, căsătoriilor, divorțurilor sau deceselor va putea fi realizată la orice autoritate competentă, inclusiv la Agenția Servicii Publice, primării, ambasade și consulate ale Republicii Moldova.

Totodată, pentru înregistrarea căsătoriei, legea va permite transmiterea cererii online, prin intermediul portalului unic al serviciilor publice, însă aceasta va putea fi depusă și în format fizic, la ghișeu, de către unul dintre viitorii soți.

Proiectul urmează să fie supus votului în lectura a doua. Dacă va fi aprobat definitiv, noile prevederi vor intra în vigoare la 1 septembrie 2025.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *