Asociația „Teatrul din Ungheni” lansează o tabără de teatru pentru adolescenți

În această vară, Asociația Teatrul din Ungheni lansează un proiect dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 18 ani – o Tabără de Teatru unde educația, jocul și arta se întâlnesc firesc. Este mai mult decât o simplă tabără de vară; este un spațiu viu, în care adolescenții sunt invitați să se descopere, să creeze, să exploreze și să își exprime vocea artistică.

Tabăra se va desfășura în perioada 25 iunie – 18 iulie, în zilele de miercuri, joi și vineri, între orele 10:00 și 14:00. Participanții vor fi ghidați într-o călătorie artistică dinamică, care îmbină jocul teatral, improvizația, lucrul cu texte și mini-scenete, exercițiile de vorbire și mișcare scenică, dar și activități mai tehnice precum un atelier de sunet. La final, toate aceste experiențe vor culmina cu un spectacol pregătit și prezentat de tineri, în fața comunității.

Programul durează între trei și patru ore, cu o pauză de 30 de minute. Activitățile vor avea loc în diverse spații din oraș – parcuri, stadion, plajă, sala de teatru, piața centrală – tocmai pentru a transforma orașul într-un decor viu și interactiv.

Costul participării este de 1000 de lei, iar numărul de locuri este limitat.

„Această tabără nu este doar un program de vacanță, ci o invitație sinceră la joacă serioasă, la lucru în echipă, la dezvoltare personală prin creație artistică. Prin exerciții de actorie, jocuri de echipă, mindfulness, filmări și concursuri tematice, adolescenții vor avea ocazia să își dezvolte încrederea în sine, spiritul critic și creativitatea”, spun organizatorii.

Pentru cei interesați să se alăture acestei experiențe, înscrierile se fac prin completarea unui formular online, disponibil la adresa https://forms.gle/jWvrFk7wfVdE6T179.

Imagine: TeatrUngheni

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *