Ambasadorul Danemarcei a vizitat serviciul integrat regional pentru victimele violenței sexuale din Ungheni

Serviciul Integrat Regional pentru victimele violenței sexuale din Ungheni a fost vizitat de ambasadorul Danemarcei în Republica Moldova, Søren Jensen. În cadrul vizitei, diplomatul danez a avut ocazia să se familiarizeze cu activitatea centrului și să observe îndeaproape modul în care sunt sprijinite victimele violenței sexuale.
În cadrul vizitei, ambasadorul a discutat cu reprezentanții serviciului despre progresele realizate, dar și despre provocările actuale. De asemenea, a fost subliniată nevoia susținerii financiare și administrative a serviciului din partea statului pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung. „Această vizită a subliniat angajamentul continuu al partenerilor internaționali de a sprijini eforturile Republicii Moldova în combaterea violenței sexuale și în protejarea drepturilor victimelor”, a menționat Excelența Sa.
De notat că, Serviciul Integrat Regional pentru Victimele Violenței Sexuale din municipiul Ungheni deservește raioanele Ungheni, Călărași, Nisporeni, Telenești, Fălești și Sîngerei. Funcțional din noiembrie 2023, acest centru oferă o gamă completă de servicii specializate: Intervenție medico-legală și medicală, asistență psihologică în criză, asistență juridică, asistență psihologică.
„În plus, audierea victimelor se realizează într-o cameră special amenajată, unde discuțiile sunt înregistrate audio. Înregistrările sunt transmise poliției și utilizate ca probe, ceea ce ajută la evitarea audierilor repetate și la reducerea stresului pentru victimă”, spune Cristina Ghizdari, directoarea Centrului.
De asemenea, a fost elaborat un ghid special pentru polițiști și personalul medical privind modul de referire a victimelor către serviciul integrat.
Victimelor li se oferă în mod obișnuit până la 10 ședințe psihologice după asistența primară, pentru a sprijini procesul de recuperare emoțională și reintegrare. Serviciul deservește femei din diverse grupe de vârstă, inclusiv femei de peste 70-80 de ani.
Serviciul integrat regional pentru victimele violenței sexuale a fost creat de UN Women Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și este pilotat de Centrul Internațional ,,La Strada”.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns