Un băiat de 6 ani a căzut într-o fântână de canalizare în Ungheni. A fost salvat de pompieri

Imagine simbol / Sursa: cugetliber.ro

Un copil de doar 6 ani a fost salvat, sâmbătă, 3 mai, de echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), după ce a căzut într-o fântână de canalizare din orașul Ungheni. Incidentul a avut loc în jurul orei 19:00, iar băiatul a fost extras de la o adâncime de șapte metri.

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:04. Din informațiile preliminare, copilul ieșise la o plimbare împreună cu sora sa mai mare. La un moment dat, a călcat pe un capac improvizat care acoperea o fântână de canalizare, ce s-a prăbușit sub greutatea sa, iar băiatul a căzut în gol.

Salvatorii din cadrul Direcției Situații Excepționale (DSE) Ungheni, au intervenit prompt și au reușit să-l extragă pe minor în siguranță din fântână, aflată la aproximativ 7 metri adâncime. Copilul a suferit o fractură la un picior și a fost preluat imediat de o echipă medicală. La moment, se află în stare stabilă, sub supravegherea medicilor.

Autoritățile atrag atenția părinților și tutorilor legali asupra riscurilor la care pot fi expuși copiii în spațiile nesigure. „Facem apel către adulți să monitorizeze cu atenție minorii și să evite expunerea acestora în zone cu pericol sporit pentru viața și sănătatea lor”, se menționează într-un comunicat emis de IGSU.

Doar în acest weekend, echipajele IGSU au intervenit în peste 130 de situații de risc, printre care salvări, incendii și alte misiuni de urgență.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *