Superstițiile săptămânii: Cum își trăiau zilele moldovenii acum un veac

În urmă cu un secol, zilele săptămânii nu erau doar repere temporale în viața oamenilor de la sate, ci entități cu semnificații profunde, încărcate de credințe, mituri și superstiții. Pentru moldoveni, fiecare zi avea un rost și o influență asupra activităților zilnice. Luni, marți, miercuri – toate aveau „personalități” proprii, unele aducând noroc, altele ghinion, scrie adevarul.ro.

Astfel, în calendarul popular de odinioară, zilele de luni, miercuri, joi și duminică erau considerate norocoase. În schimb, marțea, vinerea și sâmbăta erau privite cu suspiciune, fiind asociate cu ghinionul.

Lunea, de exemplu, nu era zi bună pentru a tăia unghiile, a scoate gunoiul din casă sau a împrumuta lucruri. Se credea că astfel se alunga norocul din gospodărie.

Marțea era cu adevărat temută. Țăranii evitau să înceapă munci importante în această zi – nu se semăna și nu se cumpărau obiecte tăioase, pentru a evita nenorocirile.

Miercurea, cei care nu posteau riscau să aibă necazuri. Nu se prindeau boii pentru prima dată la jug, iar petrecerile erau cu desăvârșire interzise.

Joia, tradiția cerea ca torsul cânepii să fie încheiat. Totodată, era o zi în care spălatul rufelor era o activitate de evitat.

Vinerea, zi cu o încărcătură simbolică aparte, impunea mai multe restricții: nu se cosea, nu se croiau haine, nu se cocea pâine și nu se porneau călătorii. Schimbarea așternutului în această zi se spunea că aduce vise urâte.

Sâmbăta venea cu alte interdicții: nu se mânca de dimineață și nu se începea niciun lucru care nu putea fi terminat în aceeași zi. În schimb, visele avute în noaptea de sâmbătă spre duminică erau considerate premonitorii – se credea că se vor împlini.

Duminica, zi sfântă, trebuia respectată. Nu se punea varză la murat, nu se semăna și nu se planta. Orice încercare de a cultiva în această zi era sortită eșecului, plantele urmând să se usuce – așa spuneau bătrânii.

Aceste credințe, transmise din generație în generație, reflectă nu doar spiritualitatea profundă a țăranului român, ci și nevoia lui de ordine, ritm și înțeles într-o lume ghidată de natură, credință și tradiție.

Expresul