Simbolurile pro-ruse sunt interzise la manifestațiile din 9 Mai. Amenzi de până la 30.000 de lei

Desfășurarea evenimentelor publice din 9 Mai, dedicate Zilei Victoriei și Zilei Europei, va fi monitorizată strict de autorități, în contextul interdicției privind afișarea simbolurilor asociate agresiunii ruse în Ucraina, scrie zugo.md.

Potrivit legislației în vigoare, utilizarea în spațiul public a simbolurilor precum panglica negru-oranj, cunoscută și ca panglica „Sfântul Gheorghe”, precum și a literelor „Z” și „V” – folosite frecvent în propaganda pro-rusă – este sancționată contravențional. Amenzile pot ajunge până la 30.000 de lei. Informațiile au fost prezentate de ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

„Poliția va interveni nu doar în cazul persoanelor care poartă astfel de însemne, ci și al organizatorilor care permit promovarea lor în cadrul manifestațiilor. În acest sens, forțele de ordine vor avea misiunea de a preveni și sancționa orice tentativă de încălcare a prevederilor legale”, a spus ministra.

Amintim că Inspectoratul General al Poliției a publicat în urmă cu trei ani un ghid vizual care indică în mod clar simbolurile permise și cele interzise în contextul manifestațiilor de Ziua Victoriei. Panglica „Sfântul Gheorghe” a fost deseori utilizată în anii trecuți de politicieni pro-ruși, însă este acum interzisă prin lege în Republica Moldova.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *