Din 1 iunie vom avea reguli noi privind inspecția tehnică a vehiculelor

Începând cu 1 iunie 2025, vor intra în vigoare noi reguli privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor, conform unui regulament aprobat la finalul anului trecut de Guvern. Măsurile vizează extinderea intervalelor de testare tehnică pentru mai multe categorii de autovehicule, transmite IPN, citând Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).
Testarea tehnică va trebui efectuată o dată la doi ani în cazul automobilelor personale mai noi de zece ani, iar pentru autocare, taxiuri, vehiculele implicate în transportarea mărfurilor periculoase – dacă și acestea sunt mai noi de zece ani – testarea tehnică se va face o dată pe an, și nu o dată la șase luni, cum este în prezent. În cazul motocicletelor și al remorcilor cu masa totală de până la 750 kg, inspecția tehnică se va efectua o dată la doi ani, față de testarea anuală obligatorie de până acum.
Extinderea periodicității este prevăzută în noul Regulament cu privire la inspecția tehnică periodică a vehiculelor rutiere, aprobat la sfârșitul lunii decembrie 2024 de către Guvern. Potrivit ministerului de profil, modificările au drept scop alinierea legislației naționale la standardele europene în domeniu.
Suplimentar, regulamentul introduce și un sistem de clasificare a deficiențelor tehnice, care va permite aplicarea unor măsuri diferențiate, în funcție de gravitatea problemelor depistate în timpul inspecției. Astfel:
-
Pentru vehiculele cu deficiențe minore se va emite certificatul de inspecție tehnică;
-
În cazul în care sunt identificate deficiențe majore, proprietarii vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a le remedia;
-
Dacă sunt constatate deficiențe periculoase, vehiculele nu vor fi admise la exploatare până la remedierea completă a acestora și efectuarea unei noi inspecții tehnice.
Totodată, începând cu 1 februarie, a fost simplificat procesul de identificare a vehiculului în cadrul inspecției tehnice. Nu mai este necesară prezentarea procurii sau a buletinului de identitate în original. Prin intermediul sistemului Autotest, datele sunt verificate automat prin interconectarea cu alte sisteme informaționale.
Expertul pentru activitatea de inspecție tehnică va verifica, prin sistemul Autotest, datele de identificare a vehiculului, ale proprietarului sau, după caz, ale conducătorului auto, precum și informațiile privind achitarea taxei pentru folosirea drumurilor. De asemenea, va fi verificată valabilitatea poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), emisă pe teritoriul Republicii Moldova.
Pentru efectuarea inspecției tehnice periodice, proprietarul vehiculului sau, după caz, conducătorul auto trebuie să se prezinte la o stație de inspecție tehnică periodică, autorizată de Agenția Națională Transport Auto, identificându-se cu buletinul de identitate sau cu permisul de conducere, care pot fi prezentate atât pe suport de hârtie, cât și în format electronic.
Expresul
Lasă un răspuns