Concurs regional de interpretare artistică la instrumente aerofone „Petre Zaharia” – un omagiu muzical la Călărași

Zeci de tineri, iubitori de muzică, au celebrat, tot prin muzică, moștenirea lăsată de marele instrumentist Petre Zaharia
Pe 11 mai, la Școala de Arte „George Enescu” din Călărași a avut loc prima ediție a Concursului regional de interpretare artistică la instrumente aerofone „Petre Zaharia” – o manifestare culturală deosebită, menită să cinstească memoria unuia dintre cei mai apreciați instrumentiști și compozitori din Republica Moldova.
Născut în 1934, în satul Hoginești, Petre Zaharia a dus faima țării peste hotare, fiind laureat al numeroase concursuri naționale și internaționale. Membru marcant al Orchestrei de muzică populară „Fluieraș” a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, el a impresionat prin virtuozitatea sa la trompetă, dar și la alte instrumente tradiționale de suflat precum fluierul, naiul, taragotul, cavalul și clarinetul.
Ideea organizării acestui concurs a venit din dorința de a păstra vie amintirea marelui artist. Inițiatorul este profesorul de educație muzicală din Hoginești, Ion Breahnă. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul primăriei Hoginești, al Consiliului raional Călărași și al Școlii de Arte „George Enescu”.
La concurs au participat peste 40 de elevi talentați de la școlile de arte din raioanele Ungheni, Călărași, Strășeni, Orhei, Nisporeni și Hîncești. Aceștia au fost împărțiți pe trei categorii de vârstă și au interpretat câte două piese – una clasică și una populară.
Un juriu de excepție, format din artiști emeriți și profesori de renume – Sergiu Mușat, Vasile Ciubuc și Vadim Vlas – a apreciat prestațiile tinerilor muzicieni și a acordat numeroase distincții: trei premii mari, trei premii I, șapte premii II, douăsprezece premii III și optsprezece mențiuni.
Datorită sprijinului financiar oferit de Secția Cultură a Consiliului Raional Călărași și de Primăria Hoginești, toți participanții au fost răsplătiți cu diplome și premii în bani, în funcție de rezultatul obținut – de la 500 de lei pentru premiul mare, până la 100 de lei pentru mențiuni.
Expresul
Lasă un răspuns