Părinții care vor pleca din țară fără a asigura protecția copiilor prin custodie, ar putea fi sancționați

Părinții care pleacă din țară fără a asigura protecția copiilor prin custodie vor fi sancționați. De asemenea, vor fi majorate sancțiunile pentru părinții care nu-și îndeplinesc obligațiunile față de copii. Propunerile se regăsesc într-un proiect de lege prezentat astăzi de deputata Angela Munteanu-Pojoga, transmite IPN.
Într-un briefing de presă, Angela Munteanu-Pojoga a declarat că sunt propuse modificări la Codul Familiei, prin care va crește protecția copilului în cazurile de violență familială. Mai exact, instanța va avea posibilitatea de a limita dreptul de comunicare al părinților abuzivi cu copiii lor.
„Clarificăm condițiile în care un părinte poate fi restricționat la accesul la informație despre copil, asigurând respectarea interesului superior al acestuia. Impunem un termen de trei-patru luni pentru soluționarea litigiilor privind drepturile părintești. Extindem obligația de întreținere părintească pentru copiii aflați în situații de risc până la finalizarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 25 de ani”, a precizat deputata.
Alte modificări sunt la Codul de Executare, prin care va fi recunoscut refuzul copiilor de a participa la întâlniri cu părintele separat.
Se propun modificări și la Codul de Procedură Penală, dar și la Legea poliției, prin care va fi permisă intervenția rapidă a poliței în cazurile de reținere forțată a copiilor de către terțe persoane, inclusiv fără mandat, dacă există un risc pentru copil.
„Venim cu îmbunătățiri la Legea privind combaterea violenței. Astfel, se asigură că părinții agresori nu pot obține dreptul de vizitare a copilului dacă acesta contravine interesului superior al copilului”, a declarat Angela Munteanu-Pojoga.
O altă propunere este consolidarea protecției copilului în situații de risc, atribuind autorităților tutelare teritoriale competențe de a interveni urgent în cazurile de pericol eminent pentru viața și sănătatea copilului, acolo unde autoritatea locală nu acționează.
Expresul
Lasă un răspuns