Autoritățile îndeamnă cetățenii să aleagă produse autohtone de Paște

Cetățenii sunt încurajați să opteze pentru produse autohtone în perioada Sărbătorilor Pascale, pentru a sprijini antreprenorii locali și a contribui la dezvoltarea economiei naționale, transmite moldpres.md.
„Recomandarea noastră este să alegeți produsele fabricate în Republica Moldova și să îi îndemnați și pe cei dragi,prieteni, familie, să consume produse crescute sau produse la noi în țară. Avem suficiente produse de calitate, cu gust autentic, iar alegând local, susținem afacerile mici și mijlocii, păstrăm spiritul sărbătorilor și ajutăm economia națională”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Cu această ocazie, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a lansat o campanie de promovare a produselor locale. Instituția subliniază că fiecare alegere în favoarea produselor autohtone reprezintă un sprijin direct pentru comunitățile rurale și pentru întreaga economie a țării.
„Așa cum în luna decembrie am lansat îndemnul „Alegem local” pentru masa de Crăciun, venim acum cu același mesaj: să sprijinim fermierii noștri și să promovăm produsele autohtone. Alegând produse locale, ne arătăm respectul, mândria și dragostea pentru cei de aici, din Republica Moldova. De Paște și în toate zilele anului, să optăm pentru ceea ce este al nostru”, a transmis Serviciul de presă al Ministerului Agriculturii.
O campanie similară a fost desfășurată și cu ocazia sărbătorilor de iarnă, având același obiectiv – promovarea produselor locale și susținerea economiei interne.
Expresul
Lasă un răspuns