Ziua Memoriei și Recunoștinței a fost marcată la Ungheni

Sâmbătă, 1 martie, la Ungheni au fost comemorați eroii căzuți în războiul de pe Nistru. Veterani, familii ale eroilor căzuți, autorități publice și cetățeni s-au adunat la Troița Martirilor Neamului, pentru a aduce un omagiu celor care, acum 33 de ani, și-au jertfit viața în conflictul armat din 1992, pentru independența și suveranitatea Republicii Moldova.

„Ei nu au ezitat să-și apere patria, punând datoria mai presus de orice. Mii de bravi feciori ai neamului s-au ridicat pentru a apăra ceea ce avem mai sfânt: libertatea, pacea și independența noastră. Să nu uităm niciodată prețul enorm pe care l-au plătit ei”, a declarat Vitalie Vrabie, primarul municipiului Ungheni.

Participanții la conflictul din 1992 au împărtășit amintiri dureroase despre acele vremuri grele.  Iurie Vizir a rememorat momentele dramatice trăite atunci, pe front. „Mi-am apărat patria. Am plecat voluntar și am stat aproape cinci luni în prima linie. M-am întors acasă rănit și bolnav. Ca să putem supraviețui, ne încurajam și ne susțineam unii pe alții. Acolo, în tranșee, trebuia să știi cine stă în spatele tău, altfel nu te simțeai în siguranță. Noi eram unul pentru toți și toți pentru unul”, povestește bărbatul. Și Dumitru Busuioc, spune că acea perioadă a fost una grea. „Pe cât de dificilă, pe atât de tragică”, a accentuat dânsul.

În numele Asociației Veteranilor Ungheni „Tiras – Tighina”, Valeriu Secrieru a subliniat datoria morală a generațiilor prezente de a păstra vie memoria eroilor căzuți. „Anul 1992 a fost unul de grea cumpănă pentru Republica Moldova, fiind pusă la încercare fragila independență și integritate a țării. Ziua de 2 martie este consacrată celor căzuți în războiul din 1992 și victimelor acestui conflict. Este datoria noastră să păstrăm vie lumina recunoștinței pentru cei care și-au făcut datoria față de patrie în acele vremuri grele. Onorăm sacrificiul veteranilor, datorită curajului și patriotismului lor, astăzi avem pace”, a menționat Valeriu Secrieru.

Evenimentul s-a încheiat cu depuneri de flori la Troița Martirilor Neamului.

Din raionul Ungheni au plecat pe câmpul de luptă 724 de persoane, dintre care 11 au rămas pe câmpul de luptă. În total, în războiul moldo – rus au participat peste 28 mii de combatanţi din întreaga țară, iar 286 au murit pe câmpul de luptă şi, aproape 3500 au fost răniţi.

Tatiana Tesliuc

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *