În gara auto din Ungheni au fost găsite două bombe de aviație

Imagine: army.md

Geniștii Armatei Naționale au dezamorsat recent două bombe de aviație de 250 kg în orașul Ungheni. Solicitarea a venit din partea autorităților locale, după ce muncitorii care efectuau lucrări în zona Gării auto au depistat obiectele explozive.

În urma cercetării terenului, grupul de deminare, condus de maiorul Ion Golovei, a identificat două bombe de aviație FAB de 250 kg fiecare.

În aceeași perioadă, echipa de deminare a intervenit și pe strada Mesager din municipiul Chișinău, unde a fost găsit un proiectil de artilerie de calibru 122 mm. Alte două proiectile, de calibru 75 mm, au fost descoperite în orașul Cornești, raionul Ungheni.

Obiectele explozive, datate din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, au fost neutralizate în condiții de maximă securitate, la poligonul militar, prevenind astfel orice risc pentru populație.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *