Foto / La Ungheni au fost create patrule mixte pentru a preveni incendiile de vegetație

Direcția Situații Excepționale Ungheni, de comun cu angajații Inspecției pentru Protecția Mediului și a Inspectoratului de Poliție desfășoară acțiuni de patrulare, monitorizare și verificare pe întreg teritoriu a raionului Ungheni, cu scopul de a preveni cazurile de ardere a vegetației uscate și a gunoiului.
Activitățile urmează a fi realizate în perioada primăvară-vară, iar persoanele care vor fi prinse vor risca sancțiuni administrative, informează specialiștii.
„Statistica incendiilor din ultimii ani arată că în perioada primăvară-vară, în Republica Moldova, se înregistrează un număr sporit de arderi necontrolate ca urmare a acțiunilor de igienizare a terenurilor, precum și aprinderii ilicite a vegetației uscate și gunoiului. În unele cazuri, cetățenii ard miriștile, resturile menajere ori vegetația uscată, fără a asigura supravegherea, în lipsa măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în condiții de vânt ori amplasând grămezile ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea șoproanelor locative, adăposturilor de animale sau furajelor, ceea ce conduce la propagarea rapidă a focului la gospodării, anexele acestora, precum și masive forestiere, înregistrându-se pagube mari, totodată având un impact negativ asupra mediului ambian”, menționează Petru Prepeliță, ofițer superior al Serviciului Prevenție al Direcției Situații Excepționale Ungheni.
Astfel, potrivit lui, „arderea în câmp deschis a resturilor vegetale de orice proveniență”, conform Codului Contravențional al Republicii Moldova, se sancționează cu amendă de la 200 la 300 de unități convenționale (de la 10 mii lei la 15 mii lei) aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore, cu amendă de la 600 la 800 de unități convenționale (de la 30 mii lei la 40 mii lei) aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an. Iar ,,Încălcarea regulilor de gestionare a deşeurilor”, nerespectarea modului stabilit de ardere a deșeurilor industriale, de construcție, a biodeșeurilor, a deșeurilor municipale și de altă natură se sancționează cu amendă de la 200 la 300 de unități convenționale (de la 10 mii lei la 15 mii lei) aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore, cu amendă de la 600 la 800 de unități convenționale (de la 30 mii lei la 40 mii lei) aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.
În acest sens, pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada dată, Direcția Situații Excepționale Ungheni se adresează cu un apel la cetățeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor: să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vînt; să nu lase focul deschis fără supraveghere; să nu arunce mucuri de țigară, chibrituri aprinse sau materiale care mocnesc în vegetația uscată; să respecte modul stabilit de colectare, păstrare și transportare a resturilor vegetale. Totodată, este important ca cetățenii să se adreseze la primării în ceea ce privește planificarea zilelor și locurilor special amenajate pentru adunarea resturilor menajere și vegetației uscată din localitate și să supravegheze în permanență copiii și să interzică jocul acestora cu surse care ar putea provoca incendii.
„La depistarea focarelor de ardere este nevoie ca cetățenii să telefoneze la numărul de telefon 112 și după posibilitate, să întreprindă măsuri de lichidare a arderii, respectînd măsuri de securitate, sau să părăsească locul arderii acoperind gura și nasul cu o țesătură umedă”, a conchis Petru Prepeliță.
De menționat că, de la începutul anului 2025, în raionul Ungheni s-au înregistrat 9 intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată.
Expresul
Lasă un răspuns