România este prima țară din regiunea Mării Negre care va fi scutită de programul american de vize
România este prima țară din regiunea Mării Negre admisă în programul Visa Waiver. Această realizare va fi consemnată în cadrul unui eveniment de oficiere a intrării României în programul american de scutire de vize, care va avea loc la Washington, pe 10 ianuarie, curent.
Prin aderarea la programul Visa Waiver, cetățenii români nu vor mai avea de susținut interviuri la un consulat al SUA, ceea ce face procedura mult mai puțin costisitoare și consumatoare de timp. Autorizația de călătorie care înlocuiește vizele actuale este valabilă timp de doi ani, are număr nelimitat de intrări/ieșiri din SUA în acest interval, și poate fi utilizată pentru vizite de până la 90 de zile; costul unei autorizații de călătorie este de 21 de dolari SUA.
La evenimentul de oficiere a intrării României în programul Visa Waiver, care va avea loc la sediul Departamentului pentru Securitate Internǎ, în Washington, D.C., vor participa Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas și Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru.
Potrivit Ambasadei României în SUA, în cadrul evenimentului, reprezentantul guvernului american îl va informa oficial pe reprezentantul statului român cu privire la decizia autorităților SUA de admitere a României în programul Visa Waiver. De asemenea, vor fi comunicate detaliile tehnice și data activării efective a noului regim de călătorie pentru cetățenii români.
Urmare a deciziei Guvernului federal al SUA, România devine astfel al 43-lea participant la programul american de scutire de vize.
CONTEXT: La 27 noiembrie 2024, Departamentul de Stat al SUA a confirmat că România a înregistrat în anul fiscal 2024 (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024) o rată de refuz a vizelor de 2,61%, îndeplinind astfel unul dintre criteriile principale de acces în Programul Visa Waiver.
Lasă un răspuns